Samsung cel mai de încredere brand din Asia pentru al șaselea an

1698

Nielsen Corporation, o companie de cercetare a pieței, a publicat „Asia top 1.000 brands 2017”, și aici pe primul loc s-a situat Samsung, cel mai de încredere brand din Asia pentru al șaselea an consecutiv.

Când se citesc cuvintele „Samsung” și „încrederea consumatorilor”, unul dintre primele lucruri care vin în mintea consumatorilor este, probabil, infamul (acum proaspăt renăscut) Galaxy Note 7.

Nu este un lucru rău să fie trași la răspundere cei care au „contribuit” la autoaprinderea lui spontană. Dar se pare că publicul începe să ierte Samsung pentru această greșeală – cel puțin în Asia.

Acum compania Samsung a câștigat prima poziție în topul cercetătorului de piață Nielsen Corporation, „Topul celor mai mari 1.000 de mărci din Asia în 2017”, care acoperă majoritatea produselor de consum.

Și mai mult, pentru al șaselea an consecutiv i s-a acordat acest prestigios premiu, ceea ce este impresionant, având în vedere că sondajul nu s-a limitat doar la brandurile asiatice: clasificați sub Samsung sunt printre alte companii puternice pe plan mondial au fost Apple, Sony sau Nestle.

The Nielsen Company, este o firma de cercetare de piață și marketing la nivel mondial, cu sediul în New York City, Statele Unite ale Americii. Această companie a fost înființată în 1923 la Chicago, cu scopul de a oferi comercianților informații fiabile și obiective, privind impactul programelor de marketing și vânzări. Acum Nielsen Company operează în peste 100 de țări.

Sondajul a fost realizat online și a implicat mai mult de 6.000 de participanți din 13 țări asiatice. Ei au fost rugați să aleagă marca cea mai de încredere pentru fiecare dintre cele 17 categorii diferite de produse de consum. Voturile au fost apoi numărate, iar Samsung a venit pe primul loc – un rezultat care, teoretic, ar putea fi parțial atribuit nu doar calității produselor sale, ci și varietății lor considerabile.

Cu toate acestea, modul cum Samsung a gestionat fiasco-ul lui Galaxy Note 7, a avut un aport major în constiința celor care au votat în acest top al brandurilor din Asia.

Acest lucru întărește afirmațiile firmei Samsung care a spus că tratarea problemei a fost „rapidă, transparentă și eficientă”.

Nu știm dacă a fost chiar așa, prima rechemare a telefoanelor (au existat două dintre acestea, vă amintiți?), a fost o oarecare dezordine, în care oamenii au refuzat să-și schimbe telefonul cu probleme, cu unul mai sigur.

Totuși, oamenii au votat și au apreciat în final, modul cum firma sud-coreeană a gestionat problema.

SURSĂPhoneArena