Samsung cel mai mare producător global de smartphone-uri în Q2 2020

1001
Sursa Foto: Yonhap / en.yna.co.kr

Samsung Electronics Co. a fost principalul producător global de telefoane inteligente în al doilea trimestru al anului 2020. Informația a fost făcută publică de compania de studiu de piață TrendForce. Chiar în condițiile grele cu această distanțare socială, Samsung a rămas cel mai mare producător de smartphone-uri din lume în Q2 2020.

Samsung a fost pe primul în ceea ce privește producția de smartphone-uri cu 55 de milioane de unități în perioada aprilie-iunie. Acest lucru reprezentă 19,2% din cota totală de piață, potrivit cercetătorului de piață TrendForce. Totuși, gigantul sud-coreean a fost singura marcă dintre primele șase care a suferit o scădere serioasă a producției în această perioadă de trei luni. Potrivit agenției de presă sud-coreeană Yonhap, Samsung a înregistrat o scădere a producție de 16% față de Q1 2020.

Europa, SUA și India sunt piețele majore pentru smartphone-urile Samsung atunci când analizăm vânzările pe regiuni”. A spus TrendForce. „Focarele de COVID-19 au fost foarte multe în al doilea trimestru al anului 2020. Acest lucru a afectat Samsung mai mult decât celelalte mărci din primele șase”.

Huawei, Apple, Xiaomi și Oppo au ocupat top 5

Huawei Technologies din China a fost imediat după Samsung, cu o cotă de piață de 18,2%. La Huawei producția de smartphone-uri a crescut cu 13% față de primul trimestru ajungând la 52 de milioane de unități în Q2 2020. Creșterea producției și a vânzărilor Huawei se datorează exclusiv pieței din China.

Compania americană Apple Inc. a ocupat locul trei cu o cotă de piață de 14,3%. Producția de iPhone-uri a ajuns la 41 de milioane de unități în trimestrul doi, în creștere cu 8% față de trimestrul unu din acest an. Brandurile chineze Xiaomi, Oppo și Vivo au ajuns pe locul patru, al cincilea și, respectiv, al șaselea, în clasamentul global al producției de smartphone-uri.

Vivo este o companie chineză fondată în 2009. Proiectează și produce smartphone-uri, accesorii smartphone, software și servicii online. Software-ul dezvoltat de companie include un sistem de operare bazat pe Android numit Funtouch OS. Vivo este o subsidiară a BBK Electronics.

În general, producția globală de smartphone-uri a scăzut cu 16,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. În trimestrul doi din acest an au fost produse 286 milioane de smartphone-uri, a spus TrendForce. Pentru al treilea trimestru, TrendForce estimează că producția totală de smartphone-uri va atinge 335 milioane de unități. Cifra reprezintă o scădere de 10,1% față de Q3 2019, dar este cu 17,2% mai mare față de trimestrul doi 2020. În privința Samsung, compania de studiu de piață nu a specificat dacă Seria Galaxy S20, Galaxy Z Flip sau alte modele au fost produse în cantități mai mari sau mai mici.

În Q3 2020 cota companiei Samsung va crește

Guvernele din multe țări au început să reducă din măsurile restrictive pentru combaterea COVID-19. Multe state au lansat noi politici de stimulare economică pentru a genera cererea consumatorilor„. A spus TrendForce. Compania de studiu de piață a declarat că volumul de producție al companiei Samsung va crește și va ajunge la o cotă de 23,5% în Q3 2020. Samsung va beneficia și de sancțiunile americane împotriva Huawei și de creșterea sentimentului anti-China în India.

Huawei va avea estimativ o cotă de piață de 14% în ceea ce privește producția de smartphone-uri în Q3 2020. Va fi urmată de Apple cu o cotă de piață de 13,3%, a declarat TrendForce.