Samsung pe primul loc în cota de piață în Q3 2021 în America de Nord

347
Samsung pe primul loc în cota de piata smartphone in Q3 2021 in America de Nord
Sursa Foto: via androidcommunity.com

Samsung revine pe primul loc pe piața smartphone din America de Nord, conform unui studiu realizat de Strategy Analytics. În trimestrul trei din 2021, aproximativ 93% din livrările către America de Nord aparțin primilor cinci producători din acest clasament. Cu toate acestea, de la an la an, vânzările de smartphone-uri în America de Nord au înregistrat o scădere de 7%.

America de Nord include Groenlanda, ca parte autonomă a Danemarcei, Canada, SUA, Mexic, America Centrală și mai multe state insulare din Caraibe. Conform site-ului AndroidCommunity, cea mai mare pondere a vânzărilor este în SUA, Canada și Mexic.

Noile telefoane pliabile Samsung s-au vândut foarte bine în North America

Samsung este principalul furnizor de smartphone-uri din America de Nord. Compania a avut o creștere de 5% față de Q3 2020. Samsung a valorificat și retragerea LG de pe piață, care în Q2 2021 deținea o cotă de 14% în regiune. Combinația dintre tehnologia de vârf și portofoliu de produse Samsung a făcut diferența. Seria Galaxy S21 și seria Galaxy A au fost cele mai populare telefoane din regiune.

Samsung s-a confruntat cu lipsuri care i-au limitat capacitatea de a satisface cererea puternică a clienților”. A spus Woody Oh, director la Strategy Analytics. „Cele mai noi smartphone-uri pliabile Samsung Galaxy Flip 3 și Fold 3 au fost vânzători foarte puternici pentru companie. De fapt, Flip 3 a ratat de puțin să fie al 5-lea cel mai bine vândut smartphone în America de Nord în Q3 2021. Samsung nu a putut produce atâtea Flip-uri câte și-au dorit clienții, din cauza lipsei de componente”.

BLU Products este o companie americană fondată în 1996 cu sediul în Miami. BLU rebrandează telefoanele mobile low-cost produse de ODM-uri precum QiKU, Gionee, Doogee și Tinno Mobile. Numele BLU înseamnă Bold Like Us.

Pe locul doi a fost Apple cu o cotă de 37% pe fondul vânzărilor mari de iPhone 12 și iPhone 13. Cifrele Apple ar putea crește în Q4 2021. Strategy Analytics a remarcat că vânzările Apple ar fi fost și mai bune dacă nu ar exista o lipsă de cipuri și o întrerupere a producției în Asia.

Motorola a ocupat locul trei cu o cotă de piață de 10% în America de Nord. Este o creștere de la 8% avută în aceeași perioadă a anului trecut. Locul patru a fost ocupat de Alcatel cu o cotă de piață de 5%. Locul cinci a fost ocupat de BLU Smartphones cu 3%, conform studiului realizat de Strategy Analytics.