Samsung Display va beneficia de cererea uriașă de ecrane OLED

649
Sursa Foto: straitstimes.com

Samsung Display este lider mondial în ceea ce privește afișajele OLED de dimensiuni mici și mijlocii. Acestea sunt utilizate în principal pentru smartphone-uri, o piață în permanentă creștere. Conform companiei de studiu de piață IHS Markit, Samsung Display are o cotă de piață de 86% pe piața afișajelor OLED pentru smartphone-urilor din Q1 2019.

Samsung Display se așteaptă ca afacerea sa de afișaje OLED să beneficieze și mai mult de creșterea pieței smartphone-urilor pentru rețeaua 5G. Conform KoreaTimes, tot mai multe țări urmează să adopte rețeaua super-rapidă 5G începând cu 2020. În acest sens Samsung Display a spus că piața globală de smartphone-uri, care este momentan relativ stagnantă va creste substanțial. Subsidiara Samsung estimează o mare creștere a smartphone-urilor cu o conectivitate 5G, lucru ce se va regăsi în creșterea comenzilor pentru afișaje OLED. Acest lucru este o adevărată mană cerească pentru Samsung Display.

Ecranele OLED produse de Samsung Display sunt mai bune și mai economice

În comparație cu afișajele LCD, cele OLED sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru smartphone-uri. Acestea consumă mai puțină energie din baterie, sunt mai subțiri și mai ușoare decât ecranele LCD, permițând producătorilor să folosească o baterie mai mare.

Ecranele au de asemenea un timp de răspuns mult mai rapid și o redare mult mai bună a culorilor decât ecranele LCD. În acest sens, mulți producători de smartphone-uri precum Samsung, Apple și producătorii chinezi, inclusiv Huawei, Oppo și Vivo folosesc afișaje OLED pentru smartphone-urile lor de înaltă calitate.

OLED este o prescurtare din engleză de la Organic Light-Emitting Diode. Este o componentă electronică în formă de folie foarte subțire făcută dintr-un material organic semiconductor care produce lumină. Primul brevet pentru OLED a fost depus în 1987 de Kodak, iar prima cerere comercială a apărut în jurul anului 1997.

Cu mai multe țări care comercializează servicii de rețea 5G începând cu 2020, cererea pentru afișaje OLED crește. Aceste ecrane permit producătorilor să utilizeze mai mult spațiu senzori, baterii mai mari și ecrane mai mari. Este de așteptat ca această cerere să crească foarte mult„. A spus un reprezentant al companiei Samsung Display. „După cum am anunțat la Samsung SDC 2019, un număr din ce în ce mai mare de producători de telefoane este de așteptat să adopte mai multe afișaje OLED pentru smartphone-urile lor 5G„. A continuat reprezentantul companiei.

Creștere spectaculoasă a cotei de piață a telefoanelor 5G

Potrivit datelor companiei de cercetare de piață IDC, numărul de smartphone-uri cu capacitate 5G va crește la 190 de milioane în 2020. Acest număr este de aproximativ 17 ori mai mult decât cele 11 milioane din 2019. Acest lucru se datorează faptului că mai multe țări precum China, Japonia, Australia și Europa vor lansa rețeaua 5G.

Compania de consultanță International Data Corporation (IDC) a estimat că piața smartphone-urilor 5G va avea o rată de creștere anuală de 164%. Acest procent se traduce printr-un număr de aproximativ 540 de milioane de telefoane 5G ce vor fi vândute în 2023. Mai mult cifra reprezintă aproximativ  31% din întreaga piață a smartphone-urilor. Samsung Display va avea extrem de mult de lucru.