Samsung Galaxy M33 5G: primele informații despre viitorul smartphone

434
Samsung Galaxy M33 5G primele informatii despre viitorul smartphone
Sursa Foto: SamMobile.com

Samsung lansează permanent noi telefoane din toate gamele sale. Dacă știm aproximativ mersul lansărilor pentru seria Galaxy S, nu suntem foarte siguri de lansările din seria mid-range. Mai mult, cu privire la seria Galaxy M lucrurile stau și mai rău. Ne ghidăm în privința lansărilor cam după ureche. Și în seriile medie și mică Samsung are o strategie, dar acum a fost dată peste cap de criza cip-urilor. Totuși avem primele vești despre un Samsung Galaxy M33 5G.

Samsung pregătește câteva noi smartphone-uri 5G low-cost pentru lansare în 2022, iar Galaxy M33 5G pare să fie printre ele. Potrivit colegilor noștri de la SamMobile, telefonul în cauză pare să aibă numărul de model SM-M336B și va avea probabil specificații similare cu modelul Galaxy A33 încă neanunțat.

Samsung Galaxy M33 5G

Multă lume așteptă ca începând cu 2022 Samsung să lanseze toate telefoanele cu 5G, fără să mai trebuiască să adăugăm la sfârșit mențiunea 5G. Se pare că în 2022, Samsung Galaxy M33 și Samsung Galaxy M33 5G vor fi două telefoane diferite. Diferite ca nume, dar probabil în foarte mare măsură cele două vor fi similare. Sigur că decizia finală va fi la compania Samsung, dar să nu uităm că un Galaxy M33 4G poate fi destinate unor mari piețe emergente cum ar fi India. Sunt și alte țări unde rețelele 5G sunt departe de a fi lansate.

Galaxy M33 5G ar putea fi scos la vânzare pe piețele în care Galaxy A33 5G nu va ajunge. Probabil că vor arăta la fel și vor folosi același hardware intern în cea mai mare parte, dar până acum nu există prea multe informații despre Galaxy A33 sau Galaxy M33.

Galaxy M, unde litera „M” vine de la Magic, sunt modele de înaltă-performanță la un preț atractiv, economic. A fost o serie mai veche de telefoane Samsung. Din anul 2019 Samsung a relansat seria Galaxy M cu telefoane entry-level.

Este logic să presupunem că Galaxy M33 5G va fi livrat cel puțin cu un chipset îmbunătățit în comparație cu Galaxy M32 5G. De asemenea, nu este clar dacă Samsung va lansa doar o versiune 5G a lui Galaxy M33 sau dacă unele piețe vor primi LTE (probabil cu un alt procesor non-5G). În mod similar, Samsung ar putea avea și planuri pentru un Galaxy F33, deși încă nu există semne ale acestuia.