Samsung ar putea lansa un al doilea model Galaxy Z Fold 6 mai ieftin

313
Samsung ar putea lansa un la doilea model Galaxy Z Fold 6 mai ieftin
Sursa foto: phonanadroid.com

În ultimii ani am fost obișnuiți cu informații care anunță o variantă mai ieftină a celui mai nou telefon pliabil. Până acum nu s-a întâmplat acest lucru. Dar de data aceasta, un nou zvon, din surse sud-coreene, pare destul de convingător. Este vorba despre un al doilea model Galaxy Z Fold 6, dar mai ieftin. Se pare că Samsung a luat această decizie din cauza concurenței tot mai dure de pe piața smartphone-urilor, cât și a contextului economic general.

Deocamdată, și acest lucru este normal, scurgerile și alte zvonuri nu sunt foarte intense cu privire la Galaxy Z Fold 6. Mai avem câteva luni înainte de prezentarea oficială, ceea ce explică de ce încă știm foarte puține despre următorul pliabil Samsung. Printre altele am aflat că Samsung va mări diagonala ecranului la Fold 6 și Flip 6.

În privința zvonurilor despre un telefon pliabil mai ieftin, 2024 nu este o excepție de la regulă. Potrivit PhonAndroid, site-ul tehnic sud-coreean TheElec scrie că Samsung se gândește serios să lanseze un al doilea model de Galaxy Z Fold 6, mai accesibil decât versiunea standard. Se pare că gigantul coreean va merge pe același model cum a procedat cu Samsung Galaxy S23 FE.

În acest fel utilizatorii care doresc o experiență completă de Fold premium de ultimă generație vor avea parte de așa ceva, dar la un preț mai mic. Sigur că pentru acest lucru compania Samsung trebuie să facă unele concesii hardware pentru a fi posibilă reducerea prețului. Dar este chiar credibil acest lucru?

Pe scurt, da. Mai multe motive ar putea împinge în sfârșit Samsung să lanseze acest model mai ieftin al flagship-ului său pliabil. Poate principalul motiv ar fi concurența din ce în ce mai dură din parte companiilor din China. După ani în care a domnit pe piață telefoanelor pliabile, încă o mai domină, Samsung simte acum răsuflarea urmăritorilor în ceafă.

Honor Magic V2 are un procesor Snapdragon 8 Gen 2 și 256/512GB/1TB și 16GB de RAM. Are trei camere la spate (50 + 20 + 50MP) și o cameră selfie de 16MP. Telefonul pliabil tip Fold are o baterie de 5.000 mAh cu încărcare de 66W.

În special companiile chineze sunt foarte foarte agresive pe piața pliabilă, de exemplu, telefonul Honor Magic V2 lansat în vara lui 2023. Are specificații excelente, dar și un preț mai mic decât Galaxy Z Fold 5. Prin urmare, devine din ce în ce mai greu pentru firma coreeană să își justifice prețurile foarte mari.

În același timp, dacă piața smartphone-urilor a crescut ușor la sfârșitul anului 2023, situația sa este încă îngrijorătoare. Pentru prima dată în 13 ani, Samsung și-a cedat poziția de lider către Apple. Prin urmare,  compania trebuie să reacționeze prompt. Deci, scăderea prețurilor i-ar putea permite să atragă un public mai larg. Momentan această informație este la nivel de zvon, vom vedea zilele următoare dacă vom primi noi confirmări în acest sens.