Samsung lider pe piața cipurilor de memorie smartphone în H1 2020

711
Sursa Foto: Samsung Electronics Co.

Samsung Electronics a dominat piața globală a cipurilor de memorie pentru smartphone-uri în prima jumătate a anului, conform Strategy Analytics. În ceea ce privește veniturile, Samsung și-a menținut poziția de top pe piața de memorie pentru smartphone-urilor, cu o cotă de 49% în primele șase luni ale anului, potrivit unui studiu de piață realizat de Strategy Analytics.

Samsung a fost urmat de rivalul său sud-coreean SK hynix Inc. și producătorul american de cipuri Micron Technology Inc. Compania Samsung a avut o cotă din venituri, în funcție de memorii, de 54% pe piața DRAM a smartphone-urilor în H1 2020. Gigantul tech a fost urmată de SK Hynix cu 24% și Micron cu 20%, potrivit The Korea Herald.

Samsung pe primul loc mondial la memorii DRAM și NAND

Pe piața flash-urilor NAND pentru smartphone-uri, Samsung a înregistrat o cotă din veniturile totale la nivel global de 43%. A fost urmată de compania japoneză Kioxia Holdings Corp. cu 22% și SK Hynix cu 17%, se arată în raport.

În prima jumătate a anului, piața globală a cipurilor de memorie pentru smartphone-uri a avut un venit combinat de 19,2 miliarde de dolari, potrivit Strategy Analytics. Numai pentru al doilea trimestru, piața a înregistrat un venit combinat de 9,7 miliarde USD. Este o creștere la nivel global cu 3% față de aceeași perioadă de timp din anul precedent.

Kioxia Holdings Corporation este o companie multinațională  japoneză producătoare de memorii cu sediul în Tokyo, Japonia. Este deținută de Toshiba Memory Holdings Corporation. La începutul anilor 1980, compania a fost creditată cu inventarea memoriei flash.

Piața de memorie a smartphone-urilor a înregistrat o creștere a veniturilor, în ciuda problemelor cu cererea din acest an„. A declarat Jeffrey Mathews, analist senior la Strategy Analytics. „Creșterea a fost alimentată de livrarea de cipuri de memorie de înaltă densitate și scăderea prețului cip-urilor„.

Strategy Analytics a prezis că piața memoriei smartphone-urilor va continua să crească. Va fi influențată de „factorilor sezonieri de pe piața smartphone-urilor, împreună cu impulsul crescător pentru cipurile de memorie cu conținut de stocare mai mare și viteze mai mari”.

Cu toate acestea, Strategy Analytics a spus că sancțiunile SUA asupra Huawei vor avea un impact negativ asupra furnizorilor de cipuri de memorie. Samsung va continua să conducă piața memoriilor de smartphone-uri și în perioada următoare.