Samsung vrea să lanseze o marcă de telefoane premium

167
Samsung-Galaxy
Sursă foto: GSMundo

Samsung are pentru smartphone-uri sale seriile Galaxy F și Galaxy M (modele entry-level), seria Galaxy A (modele mid-range), seria Galaxy Z (pliabile) și seria Galaxy S (modele high-end). Știm deja, toate se numesc Galaxy. Se pare că Samsung ia în considerare o schimbare semnificativă a strategiei sale de branding. Astfel este posibil un alt nume pentru telefoanele Samsung emblematice.

Conform publicației sud-coreene E-Today, citată de GizmoChina, Samsung ia în considerare posibilitatea de a lansa un nou brand, numai pentru telefoanele premium. Scopul este de a-și îmbunătăți imaginea și de a atrage clienți mai potenți financiar. Din 2009, Samsung folosește brandul „Galaxy” pentru toate smartphone-urile sale, de la modele ieftine până la dispozitive emblematice. Această abordare pare să fi diluat percepția premium a ofertelor sale de top. În ciuda faptului că este lider în livrările globale de smartphone-uri, Samsung s-a străduit să-și mențină locul în segmentul premium, unde iPhone-urile Apple sunt foarte bine văzute.

Ideea unui nou brand este inspirată de succesul companiei Hyundai cu Genesis, linia sa de vehicule de lux. Lansat în 2015, Genesis s-a impus rapid ca un brand premium de top, sporind semnificativ reputația și profitabilitatea Hyundai pe piață. Samsung speră să meargă pe această cale și astfel să aibă succes în industria smartphone-urilor.

Genesis este marca de lux a Hyundai Motor Company lansată în 2015. Președintele și directorul de creație al mărcii Genesis este Luc Donckerwolke, fost director de design la Volkswagen Bentley, Lamborghini, Škoda și Audi.

La CES 2024 din Las Vegas, șeful de marketing Samsung, Lee Young-hee, a făcut aluzie la acest potențial rebranding. Ea a recunoscut că gama extinsă Galaxy, care include totul, de la telefoane pliabile la dispozitive de gamă medie, ar putea deruta consumatorii și ar putea slăbi alura high-end a produselor sale emblematice.

Sondajele recente evidențiază o preferință tot mai mare pentru iPhone-uri în rândul tinerilor. De exemplu, un studiu realizat de Piper Sandler a arătat că 90% dintre adolescenții americani folosesc iPhone-uri. În Coreea, un sondaj Gallup a arătată că 64% dintre persoanele între 18 și 29 de ani preferă iPhone-urile. Cifra urcă, tot în Coreea, la 75% în rândul femeilor tinere. Aceste statistici subliniază provocarea cu care se confruntă Samsung în a atrage următoarea generație de utilizatori de smartphone-uri.

Pentru a rezolva acest lucru, Samsung efectuează studii interne pentru a evalua fezabilitatea lansării unui nou brand. Această inițiativă include analiza potențialelor impacturi pe piață, costurile de marketing și beneficiile pe termen lung. În timp ce compania ia în considerare această mișcare strategică, experții din industrie cred că introducerea unui brand premium distinct ar putea ajuta Samsung să-și recâștige avantajul competitiv și să-și asigure o poziție mai puternică pe piața de smartphone-uri de ultimă generație.