Samsung ar putea opri producția la Galaxy Note 10 și Galaxy S10

689
Seria Galaxy Note 10
Sursa Foto: androidheadlines.com

Evenimentul Samsung Galaxy Unpacked de ieri a adus o grămadă de lucruri interesante împreună cu noua serie Galaxy Note 20. Cu toate acestea, există zvonuri care susțin că Samsung ar putea întrerupe producția la seria Galaxy Note 10, telefonul emblematic din 2019 de la Samsung.

O ultimă informație susține că odată cu lansarea noii serii Note 20, Samsung ar putea opri producția și la seria Galaxy S10 de anul trecut, alături de seria Note 10. Seria Galaxy Note 20 va începe de la aproximativ 1.000 de euro, modelul de bază. În schimb modelul Samsung Galaxy Note 20 Ultra ar putea avea un preț similar cu Galaxy S20 Ultra, de 1.400 de euro.

Oprirea fabricației pentru Galaxy S10 și Galaxy Note 10 ar putea avea sens. De obicei, de fiecare dată când este lansat un dispozitiv Samsung nou, la cel mai vechi este redus prețul. Numai că acum nu mai există nicio fereastră pentru acest lucru. Deoarece există deja un Galaxy Note 10 Lite și un Galaxy S10 Lite care se vând în această categorie.

Galaxy Note 10 poate afecta vânzările seriei Note 20

În conformitate cu AndroidHeadlines, vânzările Samsung de anul acesta au fost afectate din cauza performanțelor slabe ale seriei S20 și a prețurilor ridicate. Nu numai atât, dar și calitatea superioară a telefoanelor din seria Galaxy A a jucat un rol important. Conform mai multor informații recente, telefoanele din gama Galaxy A vor moșteni camera foto de înaltă rezoluție și capacitățile de zoom aflate pe modelul Galaxy S20.

În anul precedent, am văzut că prețul lui Galaxy S9 a scăzut chiar cu 400€ după lansarea seriei S10. La fel și Galaxy Note 9 a avut un preț mai mic cu aproximativ 500€ după lansarea seriei Note 10. Așadar, anul acesta există șanse ca același scenariu să nu se repete. Bineînțeles dacă Samsung pune în aplicare planul de întrerupere a producției pentru seria Galaxy S10 și Note 10.

AndroidHeadlines este un site fondat în 2010 și este una dintre cele mai importante surse de știri Android. Are sediul în Los Angeles, California, SUA. Oferă informații, analize, recenzii și opinii despre produse Android precum telefoane, tablete și alte dispozitive Android.

Samsung ar putea să se teamă că seria Note 10 poate afecta vânzările Note 20 și din alt motiv. În afară de SUA, Canada, China și Coreea, Note 20 va folosi același chipset Exynos 990 folosit la seria S20. Așa cum am scris mai sus, aceasta nu a avut vânzări prea bune anul acesta.

Seria Note este una dintre cele mai așteptate telefoane. De obicei Samsung oferă tot ce are mai bun acesteia la fel ca seriei Galaxy S din același an. Însă, având în vedere că Samsung intenționează să întrerupă seria Galaxy Note 10, oamenii vor fi lăsați să aleagă fie scumpul Note 20, fie mijlociul Note 10 Lite.