Samsung pe primul loc în Europa la livrările de smartphone-uri

393
Samsung pe primul loc in Europa la livrarile de smartphone
Sursa Foto: via universmartphone.com

Pandemia COVID-19 și-a pus serios amprenta pe piața europeană a smartphone-urilor anul trecut. Dar în acest an sunt semne care arată că bătrânul continent pare să recupereze căderea de anul trecut. Piața smartphone-urilor din Europa a crescut cu 6% față de anul anterior în primul trimestru al anului 2021. Danemarca, Finlanda și Olanda bucurându-se de un început puternic, cu Samsung conducând toate cele trei piețe, dezvăluie Counterpoint Research.

Samsung a condus piața smartphone-urilor din Danemarca în Q1 2021, cu o cotă de piață de 36%. Compania de cercetare de piață Counterpoit Research atribuie parțial acest success și căderii Huawei, pe fondul sancțiunilor americane. Cu toate acestea, în mod surprinzător, OnePlus a performat excelent și și-a mărit livrările cu peste 200% de la an la an, ducând cotă de piață a companiei la 5% în primul trimestru.

Samsung, Apple, Xiaomi și OnePlus vând bine în Europa

În Finlanda, Apple conducea în cota de piață în trimestrul patru 2020. A fost și efectul lansării seriei iPhone 12, cu amiralul său Apple iPhone 12 Pro Max. Dar Samsung a reușit să revină puternic în primul trimestru din 2021 cu o cotă de aproape 40% din piață. În mod similar, Huawei și Xiaomi au inversat rolurile în primul trimestru, ultima companie trecând în față. Piața smartphone-urilor în ansamblu a crescut cu 28% anual în Finlanda, semnalând o recuperare puternică față de anul trecut.

În ceea ce privește piața olandeză a smartphone-urilor, și ea a crescut cu 14% de la an la an. Încă o dată, Samsung a continuat să conducă piața din Țările de Jos pe parcursul primului trimestru. Samsung a avut o creștere de 18% față de Q1 2021. Nu a fost o creștere la nivelul altor companii cum ar fi Oppo, OnePlus, Apple și Xiaomi. Compania Xiaomi a înregistrat o creștere incredibilă de 350% față de primul trimestru din 2020, conform Univresmartphone.

Țările de Jos sau Olanda este membru fondator al UE. Tările de Jos împreună cu câteva colonii de peste mări formează Regatul Țărilor de Jos. Un sfert din teritoriul Țărilor de Jos se află sub nivelul mării, statul având cea mai joasă altitudine din lume.

Prețurile medii de vânzare – Average selling price (ASP) pentru smartphone-uri au crescut pe toate cele trei piețe în primul trimestru al anului 2021 comparativ cu anul precedent. Counterpoint Research consideră că acest lucru a fost cauzat de mai mulți factori. În primul rând de sosirea telefoanelor 5G fabricate în China, apoi de cererea puternică de iPhone 12. Nu în ultimul rând cererea mare a fost influențată și de decizia Samsung de a lansa mai devreme seria Galaxy S21.