Seria Galaxy Book 4 bate ca vânzări seria Galaxy Book 3

228
Galaxy Book 4 Ultra bate Galaxy Book 3 Ultra
Sursa foto: via sammobile.com

În decembrie anul trecut Samsung a lansat seria Galaxy Book 4. Aceasta cuprinde trei laptopuri: Galaxy Book 4 Pro, Galaxy Book 4 Pro 360 și Galaxy Book 4 Ultra. Toate modele oferă performanțe mai rapide și o răcire îmbunătățită față de laptopurile din seria Galaxy Book 3. Potrivit ultimelor informații, noile modele se vând mult mai bine decât predecesorii lor.

Vânzările din seria Galaxy Book 4 sunt cu 50% mai mari în comparație cu seria Galaxy Book 3 în Coreea. Potrivit SamMobile, care citează ziarul sud-coreean The Chosun Daily, seria Galaxy Book 4 a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor în Coreea de Sud. Vânzările din seria Galaxy Book 4 sunt cu 50% mai mari decât cele din seria Galaxy Book 3. Vânzările Galaxy Book 4 Pro și Galaxy Book 4 Pro 360 au crescut de 1,4 ori mai mult decât Galaxy Book 3 Pro și Galaxy Book 3 Pro 360. Vânzările de Galaxy Book 4 Ultra au fost de două ori mai mari decât Galaxy Book 3 Ultra, potrivit Samsung.

În ceea ce privește vânzările individuale, laptopul Galaxy Book 4 Pro este cel mai bine vândut dintre cele trei modele. Galaxy Book 4 Pro a reprezentat aproximativ 70% din totalul vânzărilor seriei Galaxy Book 4. Combinația dintre performanțe rapide, ecran tactil excelent, caracteristici AI și oferte de lansare a dus la succesul seriei Samsung Galaxy Book 4.

Samsung a echipat anul acesta toate laptopurile din seria Galaxy Book 4 cu ecrane tactile, o actualizare față de anul trecut, unde doar modelele cu rotație la 360° din gama aveau afișaje cu ecran tactil. Toate cele trei laptop-uri din gamă au procesoare Intel Core Ultra de a 14-a generație, având o nouă structură CPU. Galaxy Book 4 Pro și Galaxy Book 4 Pro 360 au procesoare Intel Core Ultra 7 și Core Ultra 7 cu grafică Intel Arc. Ambele au 32GB de RAM LPDDR5X și 1TB SSD (PCIe) cu un slot pentru extinderea memoriei.

Intel Arc este o marcă de GPU a companiei Intel. Fiecare generație de Arc are un nume din poveștile din jocurile video și literele alfabetului latin, începând cu A, B, C etc. Prima a fost numită numită Alchemist, apoi Battlemage, Celestial și Druid.

Galaxy Book 4 Ultra are un ecran tactil AMOLED de 16 inch (40,64 centimetri) și este disponibil în variante cu procesoare Intel Core Ultra 9 și Core Ultra 7. Pe partea de memorie are până la 64GB de RAM LPDDR5X și 2TB SSD cu slot de extindere a memoriei. La bord este și tehnologia NVIDIA Deep Learning Super Sampling pentru grafică de înaltă calitate.

Această nouă gamă de procesoare oferă o durată de viață mult mai bună a bateriei și o performanță grafică mai bună în comparație cu GPU-ul integrat din procesoarele din a 13-a generație utilizate în seria Galaxy Book 3. De asemenea, Samsung și-a echipat noile laptopuri cu soluții de răcire mai bune. În acest fel laptopurile oferă performanțe mai mari pentru perioade mai lungi de timp.