Spre surprinderea tuturor, inclusiv a companiei Samsung, Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3 se bucură de mult succes din primele zile de precomandă. Cifrele de pre-cumpărare sunt neașteptat de mari, iar Samsung susține că a doborât recordul de vânzări pe segment. Situația este la fel cu edițiile exclusiviste Thom Browne, Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3.

Cu toate acestea, modelele standard nu sunt singurele care se bucură de acest nivel ridicat de popularitate. Edițiile Thom Browne a celor mai noi pliabile Samsung sunt de vânzare și trec ca pâinea caldă, de asemenea. Este vorba despre Samsung Galaxy Z Fold 3 Thom Browne Edition și Samsung Galaxy Z Flip 3 Thom Browne Edition.

Z Fold 3 și Z Flip 3 Thom Browne Edition se vând imediat

Samsung a dezvăluit că Galaxy Z Fold 3 și Z Flip 3 Thom Browne Edition din Taiwan s-au epuizat într-un timp record. Mai exact, în doar cinci minute, stocurile au fost epuizate. Pre-comenzile pentru ambele modele au fost deschise vineri la prânz. După cinci minute au fost închise, telefoanele s-au epuizat! Foarte mulți doritori ai acestor modele nu au mai avut nicio șansă să cumpere unul din cele două modele.

Sala de experiență Samsung Breeze Nanshan, din Taipei, Taiwan, a fost este locul unde au fost expuse edițiile Thom Browne. Conform SamMobile, care citează compania Samsung, sala a fost arhiplină de entuziaști de telefonie mobilă care doreau să încerce noile modele emblematice Galaxy Z 3 Thom Browne Edition.

[vc_message color=”info” message_box_style=”outline”]TWD – New Taiwan Dollar este oficial moneda din Taiwan. Dolarul din Taiwan este convertibil numai pe piața valutară internă. TWD este emis din anul 2000 de Banca Centrală a Republicii China (Taiwan), banca centrală din Taiwan.[/vc_message]

Edițiile Thom Browne nu mai sunt disponibile în Taiwan, iar Samsung nu a spus nimic despre posibilitatea reaprovizionării. Samsung nu a dezvăluit câte unități din edițiile Galaxy Z Fold 3 și Flip 3 Thom Browne erau disponibile pentru precomandă în Taiwan. Prețul în Taiwan pentru Fold 3 Thom Browne Editon cu 12GB + 512GB este de 99.888 TWD – New Taiwan Dolar, (~3.583$). Prețul pentru Flip 3 Thom Browne 8GB + 256GB este de 65.888 TWD (~2.363 USD).

Samsung a colaborat cu designerul Thom Browne pentru a oferi modele exclusiviste pliabilelor sale. La fel s-a întâmplat anul trecut cu originalul Galaxy Z Flip. Fiecare produs Galaxy lansat la evenimentul Galaxy Unpacked al companiei la începutul acestei luni primește tratamentul Thom Browne. Acestea includ Galaxy Z Fold 3, Flip 3, Galaxy Watch 4, Galaxy Watch 4 Classic și Galaxy Buds 2.