Inteligența artificială generativă a luat un avânt incredibil după ce Samsung a lansat platforma Galaxy AI cu seria Galaxy S24. AI devine tot mai bună pe zi ce trece, iar scopul său principal este de a ne ușura viața. O astfel de caracteristică alimentată de AI este caracteristica Live Translate de la Samsung. Aceasta funcționează practic ca un interpret în timpul apelurilor telefonice.
Live Translate – Traducere live va primi o actualizare de care s-a tot vorbit cu viitoarea interfață One UI 6.1.1. După actualizare Traducerea live va putea funcționa cu apeluri vocale din aplicațiile de mesagerie populare cum ar fi WhatsApp, Instagram, dar și Signal, printre altele.
Live Translate ajunge pe WhatsApp, Instagram și Signal
După ce a fost lansată cu seria Galaxy S24, caracteristica Traducere Live a ajuns cu One UI 6.1 și pe alte dispozitive compatibile. Caracteristica Samsung acționează ca un interpret în timp real în timpul apelurilor telefonice, potrivit PhoneArena. Îl puteți activa în timpul unui apel telefonic trăgând în jos panoul Setări rapide și atingând butonul Live Translate.
Săptămâna trecută, în timpul Samsung Unpacked, Samsung a confirmat că Live Translate va fi actualizat pentru a funcționa cu o varietate de aplicații de mesagerie terță parte. Din punctul nostru de vedere, este un lucru grozav pentru toată lumea. Cu atât mai mult pentru cei cu mulți prieteni în diferite țări și care nu se descurcă foarte bine în toate limbile.
Potrivit postării Samsung pe blogul său sud-coreean, Live Translate va fi disponibilă cu următoarele aplicații de mesagerie: KakaoTalk, Line, WeChat, WhatsApp, Telegram, Facebook, Messenger, Instagram DM, Signal și Google Meet. Aproape toate cele mai cunoscute și mai accesibile din lume.
Până la sfârșitul lunii, Live Translate ar trebui să funcționeze în 16 limbi. La început, a existat suport pentru 13 limbi: chineză (mandarina), engleză (India, UK, SUA), franceză, germană, hindi, italiană, japoneză, coreeană, poloneză, portugheză, spaniolă (Mexic, Spania, SUA), tailandeză și vietnameză. În luna aprilie 2024, Samsung a adăugat arabă, indoneziană și rusă. Caracteristica Samsung înțelege și dialecte, cum ar fi engleza australiană, cantoneză și franceza canadiană.
Mai târziu în acest an, Live Translate va primi suport și pentru limba română, turcă, olandeză, suedeză, chineză tradițională și portugheză europeană.