Galaxy J2 Core cu Android Go ar putea fi lansat în SUA
Primul smartphone Samsung Android Go, a debutat pe piață în august 2018. Cu numele de scenă Samsung Galaxy J2 Core, acesta este disponibil momentan doar pe anumite piețe selectate. Încă din momentul în care a fost prezentat se știa că va fi destinat unor piețe unde puterea de cumpărare nu excelează.
Modestul smartphone bugetar Samsung Galaxy J2 Core a fost inițial destinat numai pentru India și Malaezia. Ei bine, surpriză! Se pare că o lansare în Statele Unite pentru J2 Core este în cărți pentru Samsung. Smartphone-ul a fost recent certificat de FCC (Federal Communications Commission). Conform site-ului SamMobile, citat de PhoneArena, listarea comisiei americane menționează numărul modelului SM-J260T, în timp ce la certificarea Wi-Fi, Samsung Galaxy J2 Core a fost listat cu numărul de model SM-J260A.
Este foarte posibil ca smartphone-ul Android Go, Galaxy J2 Core să fie oferit pentru doi operatori de telefonie mobilă din Statele Unite. Conform informațiilor este vorba despre AT & T și Sprint, unde telefonul ar putea fi cumpărat pentru mai puțin de 100$. Telefonul se vinde pentru echivalentul a aproximativ 90 de dolari pe piețele unde este prezent în acest moment.