În ultimii ani Samsung a ocupat primul loc global fiind cel mai mare furnizor de telefoane din lume. Între timp, Apple a mai întrerupt dominația Samsung de pe piața smartphone-urilor. Lansarea relativ recentă a seriei Galaxy S24 cu Galaxy AI de către Samsung a dus la o creștere spectaculoasă a vânzărilor celor trei modele. Astfel nu a fost surprinzător să vedem că Samsung a depășit Apple în vânzările globale de smartphone-uri pentru luna februarie 2024.
Totuși, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Meritul incontestabil al creșterii vânzărilor se datorează suitei Galaxy AI prezentă în Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra. Funcțiile de inteligență artificială aduse de Galaxy AI sunt printre cele mai mari puncte de vânzare ale noii serii Samsung.
Galaxy AI ajută Samsung să vândă foarte multe telefoane
Samsung a fost pe locul doi ca vânzări de telefoane în ultimele cinci luni înainte de februarie 2024. În februarie, vânzările combinate de smartphone-uri Samsung au ajuns la 19,69 milioane de unități (20% cotă de piață). În aceeași lună Apple a vândut 17,41 milioane de unități (18%), ocupând locul doi, potrivit datelor Counterpoint și Hana Securities, potrivit SamMobile.
Numai vânzările telefoanelor din seria S24 s-au ridicat la 6,53 milioane de unități în perioada analizată. Astfel Galaxy S24, Galaxy S24+ și S24 Ultra au avut o contribuție importantă la această cotă de piață Samsung de 20% din februarie. Și seria Galaxy Z s-a vândut foarte bine după lansare. S-au vândut un total de 7,39 milioane de telefoane (din Flip 5 s-au vândut 4,76 milioane de bucăți, din Fold 5 2,63 milioane) în cele șase luni până la sfârșitul lunii februarie. În special în Europa, Samsung a încheiat luna cu o cotă de 34% din toate vânzările de smartphone-uri. Aici Samsung a ocupat primul loc pe piață.
Galaxy AI i-a permis companiei Samsung să-și crească cota chiar și în SUA. Pe terenul propriu al companiei Apple, Samsung a ajuns la o cotă de piață de 36%, de la 20% la ianuarie 2024. Seria Galaxy S24 a reprezentat 52% din vânzările totale de smartphone-uri Samsung în SUA în acea lună.
Recent Samsung a dus Galaxy AI la mai multe produse emblematice cu actualizarea One UI 6.1. Au primit unele funcții AI Galaxy S23, Galaxy S23+, Galaxy S23 Ultra, Galaxy Z Fold 5, Flip 5 și seria Galaxy Tab S9.