Samsung lansează de obicei modele Galaxy Quantumm în Coreea de Sud, telefoane bazate pe telefoanele Galaxy A5x sau Galaxy A7x. Acum Samsung a lansat o versiune extra-securizată a lui Galaxy A55 în Coreea de Sud. Noul telefon se numește Galaxy Quantum 5 și are un cip de securitate suplimentar de la ID Quantique (IDQ). Acest dispozitiv este exclusiv pieței sud-coreene și rețelei SK Telecom.
Galaxy Quantum 5 este o variantă a lui Samsung Galaxy A55 cu un cip de securitate cu criptografie cuantică QRNG. Această adăugare de securitate îl face mai sigur pentru lucruri precum serviciile bancare online. Telefonul a fost realizat în colaborare cu operatorul de telecomunicații sud-coreean SK Telecom. A fost disponibil pentru precomandă începând cu 23 august și a fost lansat la vânzare pe 28 august.
QRNG (Quantum Random Number Generation) este un cip pentru securitate mobilă sporită cu generator de numere aleatorii, care asigură o mai bună securitate a comunicațiilor mobile. A fost dezvoltat de filiala elvețiană a companiei ID Quantique. Este posibil ca pe viitor să vedem mai multe telefoane Samsung echipate cu un astfel de cip. Primul telefon lansat cu cip QRNG a fost Samsung Galaxy A Quantum.
Galaxy Quantum 5 este fratele lui Galaxy A55, dar mai securizat
Dispozitivul folosește un cip Quantum Random Number Generator (QRNG) de la ID Quantique numit S2Q000. Cipul combină procesul său de generare a numerelor cu adevărat aleatorii cu Samsung Knox pentru o securitate îmbunătățită atunci când vă conectați la aplicațiile bancare și de plată.
Galaxy Quantum 5 are un cadru lateral din aluminiu, iar fața și spatele sunt acoperite cu sticlă. Galaxy Quantum 5 are un ecran Super AMOLED de 6,6 inch (16,76 centimetri) cu rezoluție Full HD+. Ecranul are o rată de reîmprospătare de 120 Hz, HDR10+ și protecție Gorilla Glass Victus+. Are, de asemenea, un cititor optic de amprentă în afișaj. Telefonul are o cameră principală spate de 50MP, una ultrawide de 12 megapixeli și o cameră macro de 5MP. Frontal are o cameră de 32MP.
Procesorul Samsung Exynos 1480 este la bord însoțit de 8GB RAM și 128GB stocare. Rulează pe Android 14 și One UI 6.1 din cutie și va primi patru actualizări majore de Android. Are o baterie de 5.000 mAh cu încărcare rapidă de 25W, iar pe partea de conectivitate GPS, 5G, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.3, NFC și port USB Type-C. Telefonul are certificare IP67 pentru rezistența la praf și apă și difuzoare stereo.
Noul telefon Quantumm are un preț de 618.200 KRW (~465 USD / 420 euro) și este disponibil în trei culori: Awesome Ice Blue, Awesome Lilac și Awesome Navy.