Se pare că prețul viitorului Samsung Galaxy S20 Fan Edition va fi mult mai ieftin decât a fost seria Galaxy S20. Conform celei mai recente informații va fi listat la un preț de 750 USD. Același preț pe care l-a avut Samsung Galaxy S10e, acum un an. Și, întâmplător, mass-media și clienții au solicitat companiei Samsung să lanseze un alt Galaxy S10e cu interne mai noi. Se pare că acesta va fi Galaxy S20 Fan Edition.

Este posibil ca Galaxy S20 Fan Edition să nu fie unul dintre cele cinci dispozitive pe care Samsung intenționează să le anunțe la Galaxy Unpacked luna viitoare. Este totuși așteptat să fie scos la vânzare în octombrie. Smartphone-ul va păstra afișajul Infinity-O de 120Hz. Ceea ce înseamnă că va avea și o gaură pentru camera foto frontală. Dar, există o parte despre care nu suntem siguri încă, dacă ecranul va fi curbat sau plat cum este pe Galaxy S10e.

Galaxy S20 Fan Edition cu o cameră frontală de 32MP

Ediția pentru fani a lui Galaxy S20 va avea trei camere la spate. Va fi acolo o cameră principală de 12MP, una ultra-wide tot de 12 megapixeli și una cu teleobiectiv de 8MP, care va oferi zoom optic 3X. Conform AndroidHeadlines, pe partea frontală, pentru selfie și apeluri video, va fi o cameră de 32 de megapixeli.

Pe plan intern, va exista un procesor Qualcomm Snapdragon 865 care va dirija tot spectacolul. Ceea ce nu este confirmat momentan, este dacă va avea sau nu suport 5G. Presupunem că în aceste momente când rețelele 5G se extind tot mai mult, Samsung va pune și conectivitate 5G pe S20 Fan Edition. Și să poți cumpărat un smartphone premium cu 5G la un preț de 750$, este chiar bine.

Galaxy S20 Fan Edition va fi unul dintre numeroasele telefoane pe care Samsung intenționează să le lanseze în următoarele luni. Știm că Samsung vrea să lanseze un telefon nou în fiecare lună, august, septembrie și octombrie. Iar Samsung Galaxy S20 Fan Edition va fi unul dintre acestea.

[vc_message color=”info” message_box_style=”outline”]Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August. Luna are 31 de zile, pentru că Cezar August a dorit ca luna august să aibă tot atâtea zile câte are luna lui Iulius Cezar.[/vc_message]

De ce să construiești un smartphone mai ieftin?

Este destul de clar că oamenii nu au fost mulțumiți de prețurile din seria high-end Galaxy S20. Vânzările mai slabe au dovedit acest lucru. Deși procentul mai mic de vânzări nu se poate datora exclusiv prețului. Mai ales că în perioada după lansarea seriei Galaxy S20, am avut și avem parte și de o pandemie. Da, COVID-19 este o altă cauză a vânzărilor slabe.

Așadar, lansarea unui smartphone nou, sub un nume nou, cu un punct de preț mai mic și care să fie totuși un „pilot”, este o idee bună. Și când ești un nume ca Samsung, îți poți permite să faci un astfel de telefon. Și acesta se numește Samsung Galaxy S20 Fan Edition.

Cu toate acestea, numele este un pic ciudat. Văzând numele „Fan Edition – Ediția Fanilor” este ceea ce Samsung a folosit pentru relansarea lui Galaxy Note 7. Suntem siguri că Samsung nu mai vrea să trăiască o astfel de experiență. Și nici să mai folosească un Fan Edition. Poate ar fi trebuit să folosească numele Galaxy S20e.