Galaxy S23 Ultra va avea rame mai subțiri decât Galaxy S22 Ultra

467
Samsung Galaxy S23 Ultra va avea rame mai subtiri decat S22 Ultra
Sursă foto: AndroidHeadlines

Despre seria Galaxy S23 încep să apară tot mai multe informații, dar în special despre Samsung Galaxy S23 Ultra. Acum am aflat că vedeta noii serii emblematice S23 va avea ramele ecranului extrem de subțiri. Se vorbește de ceva vreme despre ramele foarte subțiri ale acestui model, dar acum OnLeaks a postat unele imagini editate unde vedem foarte bine acest lucru.

Dacă aruncați o privire la imaginea furnizată veți vedea o randare bazată pe CAD. Ca o reamintire, randările bazate pe CAD au apărut destul de recent în lumea mobilă. OnLeaks s-a asociat cu Smartprix pentru a posta diferite imagini bazate pe Computer-aided design – Proiectare asistată de calculator.

Au fost lansate destul de multe randări bazate pe CAD, dar toate aveau un tapet destul de întunecat și nu ne-au oferit o imagine relevantă asupra ramelor. Ice Universe a publicat, de asemenea, imagini cu Galaxy S22 Ultra și S23 Ultra unul lângă altul, iar acele imagini au împărtășit și informații despre rame.

Rame mai subțiri pe Galaxy S23 Ultra față de S22 Ultra

Această nouă imagine realizată prin CAD ne oferă un aspect și mai bun, deoarece nu are nicio reflexie. În special ne uităm la rama de jos, deoarece este vizibil mai subțire decât cea de pe Galaxy S22 Ultra. De fapt, în această imagine, ramele arată uniform, dar nu sunt chiar 100% uniforme. Laturile telefonului sunt curbate, iar ramele laterale sunt puțin mai groase decât ce vedem în imagine. Totuși și așa, acestea sunt unele dintre cele mai subțiri rame aflate la ora actuală pe telefoanele mobile.

CAD – Computer-aided design sau proiectare asistată de calculator. CAD este folosit în aproape toate ramurile de tehnologie. În arhitectură, inginerie civilă și mecanică, inginerie electrică și disciplinele lor, până la tehnologii dentare.

Designul lui Galaxy S23 Ultra nu se va schimba foarte mult, în afară de schimbarea cadrelor, potrivit AndroidHeadlines. Samsung păstrează designul aproape de Galaxy S22 Ultra, ceea ce nu este tocmai surprinzător. Despre acest lucru am mai scris și cu altă ocazie.

Vom primi în continuare un afișaj curbat și un orificiu pentru cameră, aflat central la mijloc în partea de sus. Părțile laterale vor fi ușor rotunjite, în timp ce părțile de sus și de jos vor fi destul de plate. Camerele din spate ies direct din corpul telefonului, la fel ca pe Galaxy S22 Ultra.

Galaxy S23 Ultra este de așteptat să sosească în primul trimestru al anului viitor. Se va lansa alături de Galaxy S23 și S23+, pe care le-am văzut deja și în randările bazate pe CAD. Sunt informații că seria Galaxy S23 va fi lansată mai repede față de cum a fost lansată seria Galaxy S22.