Posibil să nu existe un model Note 20 Ultra în seria Galaxy Note 20

799
Sursa Foto: SamMobile.com

Samsung este de așteptat să lanseze două versiuni Galaxy Note 20 în acest an, la fel ca Note 10 în 2019. Acest lucru înseamnă că va exista un model de bază disponibil la un preț mai mic, mai tentant pentru cumpărători. Modelul mai mic este posibil să vină cu unele mici minusuri față de cel mai mare și o configurare diferită a camerei.

În ultimele săptămâni au existat câteva speculații cu privire la faptul că modelul Note 20 mai mare va fi un model „Plus” sau un „Ultra”. Au fost și zvonuri că Note 20 Ultra va fi un al treilea model al seriei Note 20. Credem că ar fi fost prea mult. Zilele trecute, fondatorul și CEO al Display Supply Chain Consultants pe Twitter, Ross Young, a infirmat acest lucru.

Aceasta ar putea însemna că Galaxy Note 20 nu va avea un zoom de 100x

Galaxy S20 Ultra ar putea să rămână o clasă specială, chiar și după lansarea seriei Note 20. Acest flagship scump și oarecum controversat prezintă o configurație de cameră extrem de ambițioasă, cu zoom hibrid de 10x și zoom digital de 100x. Poate este singura caracteristică principală pe care am dori să o vedem pe seria Galaxy Note 20.

Faptul că un vom avea un model Ultra ar putea însemna că seria Note 20 nu poate atinge aceste niveluri de zoom. Probabil Galaxy Note 20 și Note 20+ vor avea mai multe asemănări cu Galaxy S20 și Galaxy S20+. Pe de altă parte, „Ultra” este un concept nou în convenția de denumire Samsung, un alt nivel.

LTPO (A low-temperature polycrystalline oxide) este un tip de afișaj plan cu temperatură scăzută. Acest tip de ecran duce la o economie de energie de ~20%. Un astfel de ecran se află pe Galaxy Watch Active 2. Tehnologia LTPO a fost lansată de Apple.

Potrivit lui Ross Young amintit mai sus, Galaxy Note 20 va avea un ecran de 6,42 inch. Rezoluția va fi de 2345×1084 și un raport de aspect 19,5: 9. Modelul mai mic, Note 20 va avea un display de 120Hz, un display LTPO și opțiune de actualizare variabilă. Au fost și zvonuri că nu va avea un ecran cu rata de actualizare de 120Hz. Vom vedea! Acesta va avea un ecran ușor mai mare decât Note 10 din 2019 (6,3 inch).

În ceea ce privește pe Galaxy Note 20+, cesta va avea un ecran de 6,87 inch cu rezoluția de 3096×1444. Este ceva mai mare decât ecranul lui Note 10+ de 6,8 inch. Va fi un ecran de 120Hz și va include, de asemenea, LTPO și o opțiune de actualizare a ecranului variabilă. Ambele ecrane vor fi Dynamic AMOLED.

Posibil ca numele Ultra să fie abandonat de Samsung

Numele Ultra a fost folosit doar o singură dată de Samsung pentru modelul Galxy S20 Ultra. Cum nu are deloc tradiție nu știm dacă va mai fi folosit în continuare de companie. Este posibil ca numele Ultra să fie abandonat în favoare modelului „Plus”, cu mai multă tradiție, conform SamMobile. Samsung se va concentra pe modelul „Plus” pentru a aduce pe piață cele mai performante și spectaculoase camere foto și noi specificații.

Cum vor evolua lucrurile vom vedea, dar sunt informații că Samsung va pune senzorul Time-of-Flight (ToF) pe seria Galaxy Note 20. Bineînțeles că ToF va fi acolo pe ambele modele, indiferent de modul în care se vor numi până la urmă.