Samsung vrea o cotă de piață de 20% a echipamentelor 5G

1085

Samsung Electronics și-a stabilit obiectivul de a ajunge între primii trei operatori globali pe piața 5G până în 2022. Cota de piață a echipamentelor de telecomunicații Samsung este de așteptat să fie de 20% din piață. Până în prezent, cota de piață a companiei Samsung în domeniul telecomunicațiilor 5G era de numai 3%. Cu toate acestea, pe piața echipamentelor de comunicații 5G, Coreea și SUA își extind rapid cota de piață.

Potrivit The Bell, divizia de rețele a Samsung Electronics se concentrează pe piețele din Coreea de Sud și Statele Unite, pentru a intra în topul primilor trei operatori globali pe piața 5G până în 2022.

Kim Young-ki, președintele diviziei de rețea Samsung, a declarat într-un interviu recent că va ocupa 20% din piața echipamentului 5G până în 2022. Cota Samsung Electronics pe piața echipamentelor globale de telecomunicații este de numai 3%, în spatele Huawei (28%), Ericsson (27%) și Nokia (23%).

Compania Samsung se află într-o poziție bună pentru a-și atinge scopul. Ea a făcut mai multe demonstrații cu echipamente 5G în mai multe țări, printre care și în România. Gigantul tech a colaborat, de asemenea, cu operatorii de telefonie mobilă pe piețele mondiale cheie testând rețele 5G. Recent compania americană de cercetare de piață Dell Oro a afirmat că Samsung Electronics a avut o cotă de piață de 11% în al doilea trimestru al acestui an.

Samsung este pe primul loc în rețelele de 5G în Statele Unite

În Statele Unite, Samsung Electronics a depășit pe Huawei, Ericsson și Nokia și își extinde comenzile de 5G. Verizon, operatorul de telefonie nr. 1 din SUA, a ales pe Samsung ca furnizor de echipamente de comunicații 5G. La fel AT & T și Sprint. În plus, Samsung a construit recent o „Zonă de inovare 5G” în colaborare cu AT & T, testând 5G în Austin, Texas.

Texas este considerat unul din statele ce aparțin atât vestului cât și estului SUA. Este al doilea stat ca suprafață după Alaska. Este cu 10% mai mare decât Franța și aproape de două ori mai mare decât Germania sau Japonia. Dacă Texas ar fi un stat suveran, ar fi cea de-a zecea cea mai mare economie din lume.

Operatorii de telefonie mobilă vizează prima comercializare a 5G în luna martie 2019. Producătorii de echipamente de 5G sunt în plină desfășurare de forțe. SK Telecom a selectat luna trecută pe Samsung, Ericsson si Nokia pentru furnizarea de echipamente 5G. SK Telecom este cel mai mare operator wireless din Coreea de Sud.

Divizia mobilă a companiei sud-coreene va pune pe piață telefoane capabile să susțină aceste rețele de 5G. Samsung Galaxy S10 va fi probabil primul dispozitiv compatibil cu 5G al gigantului high-tech. Se așteaptă să fie lansat la începutul anului viitor.