Samsung nr. 1 în cota de piață la vânzările de telefoane pe februarie

622
Samsung pe locul 1 in vanzarile de smartphone din februarie
Sursa Foto: Yonhap / koreaherald.come

Samsung Electronics Co. a revenit pe locul unu în vânzările globale de smartphone-uri în februarie. Datele au fost publicate ieri de compania de studiu de piață Strategy Analytics. Conform acesteia, Samsung a depășit compania Apple și printre altele, este rezultatul lansării timpurii din acest an a seriei Galaxy S21.

Samsung a livrat 24 de milioane de unități de smartphone-uri pentru o cotă de piață de 23,1% în februarie. Potrivit Strategy Analytics, compania americană Apple a vândut 23 de milioane de unități în februarie pentru o cotă de 22,2%. Compania chineză Xioami, a ocupat locul al treilea cu o cotă de 11,5%. A fost urmată urmată de alte două companii din China, Vivo cu 10,6% și Oppo cu 8,5%.

Samsung, Apple, Xiaomi și Vivo pe primele locuri în februarie

Pe fondul lansării seriei iPhone 12, în luna ianuarie compania din Cupertino a avut o cotă de piață de 25,4%. Tot în luna ianuarie Samsung a avut o cotă de piață de 15,6%. Acum, rolurile s-au inversat, pe fondul vânzărilor excelente ale seriei Samsung Galaxy S21. Modelele se vând foarte bine în Coreea de Sud, Statele Unite, Marea Britanie sau Europa, conform The Korea Herald.

În februarie, livrările de smartphone-uri Samsung au fost cu 26% mai mari decât cu un an mai devreme. De asemenea, au fost cu 12% mai mari decât în februarie 2019. Samsung a lansat de obicei noile smartphone-uri Galaxy S la mijlocul lunii februarie a fiecărui an. În 2021 gigantul high-tech a lansat noua sa serie Galaxy S21 în ianuarie. A fost o strategie a companiei Samsung de a prelua cota de piață a Huawei, care se confruntă cu sancțiunile SUA, și de a provoca seria iPhone 12 a Apple lansată în octombrie.

Marii furnizori de servicii 5G pe piața globală sunt: AT&T (SUA), China Mobile, SK Telecom (Coreea) și Verizon (SUA). De asemenea și BT Group (UK), Deutsche Telekom (Germania), T-Mobile (SUA), Orange (Franța) și Vodafone (UK), printre alții.

Diferența de cotă de piață dintre Samsung și Apple a fost în general de aproximativ 5% în lunile februarie precedente. Dar vânzările mari de iPhone 12, modele cu 5G, a făcut ca această diferență să fie doar de 1% în februarie 2021. Conform Strategy Analytics, este prima dată când se înregistrează o diferență așa de mică în ultimii ani.

În februarie, vânzările seriei iPhone 12 au crescut cu 74% față de anul precedent și cu 35% față de doi ani în urmă. Apple a lansat pe iPhone 12 Mini, iPhone 12, iPhone 12 Pro și Apple iPhone 12 Pro Max.