Samsung Galaxy Tab S8, o tabletă pe care o vei dori

458
Samsung Galaxy Tab S8
Sursa Foto: letsgodigital.org

După anunțul oficial al lui Galaxy S21 FE la începutul acestei luni, mulți fani Galaxy așteaptă cu nerăbdare luna februarie. Luna viitoare Samsung va organiza un eveniment Galaxy Unpacked pentru a prezenta noile modele Galaxy S22. În același timp, cel mai probabil compania va anunța și noua serie de tablete Galaxy Tab S8. Sunt trei modele: Galaxy Tab S8 Ultra cu ecran AMOLED de 14,6 inch va fi vedeta. În plus, primim și tableta Samsung Galaxy Tab S8+ de 12,4 inch și un model de bază cu ecran de 11 inch.

În aceast articol ne limităm la Modelul cel mai mic din serie: Samsung Galaxy Tab S8 de 11 inch (27,94 centimetri). Aceasta va fi cea mai ieftină completare din seria Tab S8 de ultimă generație pentru moment. Pe termen lung, cel mai probabil va exista și un Samsung Galaxy Tab S8 FE, ca succesor al actualei tablete Galaxy Tab S7 FE.

Samsung Galaxy Tab S8 o tabletă 5G cu ecran LCD de 11 inch

Modelul de bază va diferi în mai multe privințe de frații săi mai scumpi. Cu toate acestea, această tabletă este echipată cu același software și același procesor. Un S Pen este, de asemenea, inclus ca standard. Pe baza tuturor informațiilor cunoscute până acum, colaboratorul colegilor noștri de la site-ul olandez LetsGoDigital designerul grafic Technizo Concept, a creat o serie de imagini 3D ale tabletei Samsung Galaxy Tab S8.

Tableta este succesorul oficial al modelului Samsung Galaxy Tab S7 lansat la mijlocul anului 2020. Samsung pare să opteze din nou pentru un display LTPS TFT de 11 inch cu o rezoluție WQXGA (2560 x 1600 pixeli) și o rată de reîmprospătare de 120Hz. Ecranul LCD are o luminozitate maximă de 500 niți. Specificațiile afișajului par să rămână aceleași de la predecesorul său.

SoC – System-on-a-Chip sau cip / procesor, este un circuit integrat care integrează componentele unui computer sau alt sistem electronic. Acestea sunt un procesor (CPU) și un procesor Grafic (GPU) pe un singur substrat.

Tableta va fi alimentată de ultra-puternicul procesor Snapdragon 8 Gen 1. Acesta este cel mai rapid și mai puternic cip mobil de la Qualcomm, fabricat de Samsung cu tehnologia de 4 nm. Acest SoC oferă performanțe cu până la 40% mai bune și mai rapide decât Snapdragon 865 mai vechi cu doi ani, care este folosit în seria Galaxy Tab S7.

Un alt avantaj pentru Galaxy Tab S8 față de predecesorul său este modemului 5G integrat, cu condiția să alegeți modelul 5G desigur, deoarece va exista și un model numai Wi-Fi.

Samsung Galaxy Tab S8 vine standard cu 8GB RAM și 128GB stocare. În plus, va fi disponibilă o variantă cu 256GB de memorie. Indiferent de model, tableta oferă și suport pentru micro-SD – astfel puteți extinde memoria de stocare ulterior.

Android 12 și interfața One UI 4.1 vor fi la bord

De asemenea, software-ul este actualizat. Cum predecesorul său rulează pe Android 10 din cutie, noile modele Galaxy Tab S8 vor rula pe Android 12 însoțit de interfața One UI 4.1. Samsung a oferit acum și modelelor Tab S7 o actualizare pentru One UI 4.0, dar seria Tab S7 va primi efectiv Android 12 mai târziu în acest an.

Consumatorii care cumpără un model din seria Galaxy Tab S8 se vor putea bucura, desigur, de software-ul actualizat mult mai mult timp. Tableta high-end este garantată cu 3 ani de actualizări ale sistemului de operare Android și patru ani de actualizări de securitate. Asta înseamnă că o nouă actualizare pentru Android 13, Android 14 și, în sfârșit, Android 15 vor ajunge la un moment dat – presupunând că Google nu va schimba sistemul de denumire.

Samsung Galaxy Tab S8 nu primește nicio crestătură, așa cum o face modelul de top din serie, Ultra. Modelul de bază primește margini puțin mai groase ale ecranului, astfel încât să existe suficient spațiu în cadrul pentru a găzdui camera selfie. Este o cameră frontală de 12MP, care poate fi folosită desigur și pentru apeluri video.

Pe spate este amplasată o cameră duală, ale cărei specificații sunt aceleași pentru toate cele trei modele Tab S8. Are o cameră cu unghi larg de 13 MP (f/2,0) și o cameră cu unghi ultra-larg de 6MP (f/2,2) cu auto-focus. Există și un bliț LED disponibil lângă cele două camere.

Desigur, Samsung a acordat atenția necesară și sistemului de sunet, care a fost reglat de AKG. Este o boxă cvadruplă cu suport Dolby Atmos, pentru o experiență de sunet surround 3D frumoasă.

Celebrul S Pen este în cutie, dar nu primim un încărcător

Deși modelul de bază vine cu S-Pen, există șansa ca acesta să nu fie același S-Pen aflat pe S8 Ultra. Acesta din urmă va avea un stilou îmbunătățit, cu o latență foarte scăzută de doar 2,4 ms – similar cu Galaxy S22 Ultra. Acest lucru face ca scrierea cu stiloul să fie la fel de naturală de parcă folosiți un stilou obișnuit, dacă mai folosiți. Astfel nu va exista practic nici un decalaj între momentul scrierii și apariția lui pe ecran.

Sunt șanse ca Tab S8 să se descurce cu S Pen-ul din generația anterioară – care, cu o latență de 9 ms (milisecunde), se simte în continuare semnificativ mai natural decât S Pen-ul de 26 ms aflat pe modelul Galaxy Tab S7. Samsung Galaxy Tab S7+ este deja echipat cu un S Pen cu latența de aproximativ 9 ms. Stylus-ul va suporta și funcționalitatea Air Gesture. Când ați terminat, stylus-ul poate fi atașat magnetic de tabletă – pe spate sau pe partea de sus. În acest fel, puteți preveni ca stiloul să se piardă în decor.

În plus, tableta va oferi, desigur, suport pentru Wi-Fi, Bluetooth 5.2, Samsung DeX și Wireless DeX. Așa cum suntem obișnuiți cu produsele Samsung, platforma de securitate Samsung Knox va fi disponibilă pentru a proteja dispozitivul.

Tableta Samsung de 11 inch va fi echipată cu o baterie de 8.000 mAh, astfel încât să vă puteți bucura de fișierele multimedia, jocurile, etc. ore în șir. Galaxy Tab S8 va suporta probabil încărcare rapidă de 45W. Încărcarea se face prin conexiunea USB-C pe partea laterală a dispozitivului.

Încărcătorul va fi oferit de această dată ca accesoriu opțional – așa cum este deja cazul cu Galaxy Tab S7 FE lansat anul trecut. Tableta cântărește 507 grame și are următoarele dimensiuni: 253,8 x 165,4 x 6,3mm.

Samsung Galaxy Tab S8 – preț și informații despre lansare

Seria Galaxy Tab S8 este de așteptat să fie lansată oficial simultan cu gama de smartphone-uri Galaxy S22. Se așteaptă ca Samsung să folosească următoarele culori, variante de memorie și prețuri pentru noua tabletă:

  • Culori: Gri, Argintiu și Roz-auriu
  • Versiunea doar Wi-Fi – 8GB de RAM / 128GB stocare: ~700 euro
  • Versiunea numai Wi-Fi – 8GB / 256GB: ~750 euro
  • Versiunea 5G – 8GB / 128GB: ~850 euro
  • Versiunea 5G – 8GB / 256GB: ~900 euro

Aceasta înseamnă că modelul Wi-Fi va fi scos pe piață la același preț ca predecesorul său – dar fără încărcător. Pentru modelul 5G se vor percepe 50€ în plus, comparativ cu modelul 4G LTE al lui Galaxy Tab S7.

Prețurile pentru Samsung Galaxy Tab S8+ încep probabil de la 900 euro. Galaxy Tab S8 Ultra va avea probabil un preț de pornire de aproximativ 1.050 euro. Pentru toate cele trei modele, versiunea de bază este echipată cu 8GB de memorie RAM și 128GB memorie internă.

SURSĂLetsGoDigital