Huawei MatePad 11 vs Samsung Galaxy Tab S7 FE. Care este mai bună?

693
Huawei MatePad 11 vs Samsung Galaxy Tab S7 FE
Sursă foto: Internet

Piața tabletelor a stagnat o vreme și apoi începând de anul trecut a dat semne serioase de revenire în urma pandemiei. Piața este dominată de Apple și Samsung, dar și Lenovo, Huawei sau Amazon sunt companii importante pe piața tabletelor. Acum face o comparație între Huawei MatePad 11 vs Samsung Galaxy Tab S7 FE.

În 2021 Huawei a lansat două tablete: Huawei MatePad Pro și Huawei MatePad 11, aceasta din urmă mai accesibilă. Ambele modele vin pentru prima data cu sistemul de operare Harmony OS. În ciuda faptului că este mai ieftină, Huawei MatePad 11 vine cu specificații de vârf. Poate fi un dispozitiv excelent de divertisment la domiciliu, dar lipsa serviciilor Google Play este un pic dezamăgitoare pentru mulți. Cu toate acestea, prețul tabletei face ca aceasta să fie o achiziție atractivă.

Samsung Galaxy Tab S7 FE a fost lansată tot anul acesta în luna mai și este deja disponibilă pe piață. Galaxy Tab S7 FE, este o versiune accesibilă a seriei Galaxy Tab S7, dar această tabletă FE are în continuare propriile sale avantaje. Samsung a spus despre Galaxy Tab S7 FE că  „oferă caracteristicile preferate de fanii mărcii” la un preț mai accesibil.

Vom pune față în față pe Huawei MatePad 11 și Samsung Galaxy Tab S7 FE. Le comparăm ca design, display, software, hardware, camere și altele. Vom vedea ce poate una și nu poate cealaltă. În acest fel, dacă vreți să cumpărați un model din cele două, puteți alege în cunoștință de cauză.

Design Huawei MatePad 11 vs Samung Galaxy Tab S7 FE

Huawei MatePad 11. Tableta Huawei un design bazat pe simplitate și sobrietate. Huawei MatePad 11 măsoară 253,8 x 165,3 x 7,25 milimetri și cântărește 485 de grame. Tableta vine în trei opțiuni de culoare inspirate din natură iar modulul camerei nu este foarte proeminent. Fiecare culoare se combină perfect cu finisajul neted cu margini rotunjite pentru o senzație cu adevărat confortabilă. Ramele sunt de dimensiuni moderate, cu grosime egală pe toate părțile. Difuzoarele sunt așezate în partea superioară și inferioară, spre lateral.

Butonul basculant de volum este pe partea dreaptă sus, sub el se află două microfoane și unul deasupra. Încă un microfon se află în modulul foto spate sub camera. Butonul de pornire se află în partea dreaptă sus. Conectorul USB Tip C pentru încărcare și transfer de date este pe marginea de jos la mijloc între difuzoarele de acolo. Tableta Huawei acceptă intrarea Huawei M-Pencil și poate fi conectată la tastatura magnetică inteligentă Huawei.

Samsung Galaxy Tab S7 FE. Designul simplu monocorp este rafinat și elegant, are o siluetă foarte suplă (6,3 mm) cu un modul foarte mic al camerei foto spate. Construcția menține o aderență confortabilă. Are un cadru metalic cu margini pătrate cu linii de antenă pe marginile din stânga și din dreapta și marca Samsung în colțul din stânga sus. Are dimensiunile 284,8 x 185 x 6,3 mm și cântărește 608 grame. Butonul de alimentare, butonul basculant de volum și tava SIM se află toate pe marginea superioară. Tot în partea dreaptă dar jos are un mic orificiu pentru microfon. Pe marginea laterală de jos are la mijloc USB Tip C iar în lateral spre margini două difuzoare AKG stereo. Tableta Galaxy Tab S7 FE se simte la fel de premium ca Galaxy Tab S7+.

Afişaj Huawei MatePad 11 vs Samsung Galaxy Tab S7 FE

Huawei MatePad 11. Tableta Huawei vine cu un ecran LCD IPS de 11 inch (27,94 centimetri). Are o rezoluție de 2.560 x 1.600 pixeli (raport de aspect 16: 10) și o rată de reîmprospătare de 120Hz. Alte caracteristici includ acoperirea 100% a gamei de culori DCI-P3 și o luminozitate medie de 500 de niți. Are un raport ecran-corp de 85%. Ecranul simplu si neobstrucționat de nicio camera vă permite să vă concentrați mai bine pe conținutul afișat.

Samsung Galaxy Tab S7 FE. Tableta Samsung este inferioară ca ecran, are un afișaj TFT LCD de 12,4 inch (31,50 cm) cu rezoluția 2560 x 1600 pixeli. Ecranul are o rată de reîmprospătare standard de 60Hz și un raport de aspect de 16: 10. Afișajul are marginile laterale minime pe toate părțile. În timp ce afișajul este excelent pentru consumul de conținut și devine suficient de luminos pentru utilizare în exterior, este puțin dezamăgitor pentru prețul cerut. Așteptam un AMOLED. Ecranul vibrant lasă detaliile să strălucească, iar experiența cinematografică este îmbunătățită cu sunetul incredibil de la AKG. Difuzoarele duale și Dolby Atmos creează un sunet surround captivant, pentru a te plasa în centrul scenei de pe ecran.

Hardware / Software Huawei MatePad 11

În interior tableta Huawei este destul de similară cu tableta Samsung. Huawei MatePad 11 este o tabletă aproape emblematică cu procesorul său Snapdragon 865. Are 6GB de memoriei RAM și până la 128GB stocare internă. Dacă aveți nevoie de mai mult, până la 1 terabyte, puteți folosi un card de memorie microSD. Este prima tabletă, alături de Huawei MatePad Pro care vine cu Harmony OS 2.0.

Ceea ce îl face interesant Huawei MatePad 11 este și software-ul. Cu Harmony OS 2 tableta Huawei are Bottom Dock , care vă permite să vizualizați aplicațiile pe care le-ați folosit recent, dar și cele mai frecvente. De asemenea, vă permite să accesați funcționalitatea diferitelor aplicații fără a fi nevoie să le porniți. În plus, aceste widget-uri pot fi plasate oriunde și sunt, de asemenea, personalizabile pentru a permite utilizatorilor să-și gestioneze complet dispozitivul în funcție de preferințele lor.

Colaborarea dintre PC și tabletă se face prin modului Mirror și modul Extins, care face din MatePad 11 un al doilea afișaj pentru mai mult spațiu de lucru. În cele din urmă, aveți și aplicația Multiplier pentru a putea face două acțiuni diferite pe aceeași aplicație. Nu trebuie să uităm suportul M-Pencil.

Harmony OS nu readuce și aplicațiile și serviciile Google, o problemă pentru această tabletă. Magazinul AppGallery de la Huawei oferă o gamă tot mai mare de aplicații native și soluții alternative pentru unele altele, dar este încă departe de a avea suita Google de aplicații și servicii preinstalate pe un dispozitiv. Ambele tablete, Huawei MatePad 11 și Samsung Galaxy Tab S7 FE, au conectivitate 5G.

Hardware / Software Samsung Galaxy Tab S7 FE

Tableta Samsung are procesorul Snapdragon 750G, un cip-set de gamă medie care se găsește pe dispozitive accesibile. Procesorul este asociat cu 4GB RAM și 64GB spațiu de stocare pe modelul de bază, în timp ce varianta superioară primește 6GB RAM și 128GB stocare. Și aici puteți extinde spațiul de stocare până la 1TB suplimentar folosind slotul micro-SD. Ca performanțe Galaxy Tab S7 FE este bună pentru încărcări ușoare de lucru și consum media. Deci, dacă intenționați să faceți o muncă mai solicitantă sau jocuri intense atunci căutați o tabletă mai puternică.

Tableta are suport pentru stiloul Samsung S Pen, stylusul fiind inclus în cutie. S Pen-ul nu este același cu cel pe care îl obțineți cu modelele emblematice. Nu oferă aceeași latență de 9 ms ca S Pen-ul de pe seria Galaxy Note 20 sau seria Galaxy Tab S7. Are o latență de <30ms, lucru ce nu îl face grozav pentru scris sau desenat. Stiloul se atașează magnetic pe spate unde se încarcă.

Sistemul de operare este Android 11 însoțit de interfața Samsung One UI 3.1. Ce aduce Android 11 și One UI 3.1 știm deja din articolele noastre, dar amintim câteva lucruri: permisiuni unice și resetare automată a permisiunilor, bule de chat, acces mai ușor la comenzile inteligente de acasă și posibilitatea de a elimina datele de localizare GPS din imagini. Are aplicații stoc îmbunătățite, Samsung Internet și tastatură Samsung îmbunătățite, mai mult opțiuni de blocare a ecranului, un widget dedicat pentru player media de sub comutare rapidă a setărilor rapide.

Camere foto și baterie MatePad 11 vs Galaxy Tab S7 FE

Huawei MatePad 11. Tableta Huawei are o cameră la spate de 13MP asociată cu o cameră frontală de 8MP. Pentru apeluri video și selfie, cameră frontală de 8MP are diafragma f / 2.0. Camera de 13MP are diafragma f / 1,8 (PDAF) și este amplasată într-un modul dreptunghiular în partea stângă sus, deasupra camerei fiind un bliț LED. Camerele sunt dotate cu optică Leica și HDR. Funcția video pentru camera din spate înregistrează la 4K @ 30fps, 1080p @ 30fps.

Huawei MatePad 11 are o baterie 7.250mAh cu încărcare rapidă de 22,5W și încărcare inversă de 5W. Durata de viață a bateriei este de 12 ore și vă ajută să treceți peste o zi de lucru fără încărcare suplimentară.

Samsung Galaxy Tab S7 FE. Galaxy Tab S7 FE are o cameră de 8MP în spate și frontal una de 5MP. În față este o cameră de 5MP (focalizare fixă) care vă poate urmări fața în timpul unui apel video pentru a vă asigura că sunteți întotdeauna în centru. Camera frontală este poziționată deasupra ecranului când țineți tableta în modul peisaj. Ambele camere ale tabletei Samsung înregistrează video la 1080p @ 30fps.

Cel mai important atu al Samsung Galaxy Tab S7 FE este bateria. Cu o capacitate de 10.090mAh este mult mai mare decât pe tableta Huawei și oferă o durată de viață excelentă a bateriei. În plus, acceptă o tehnologie de încărcare mai rapidă de 45W. Dar va trebui să vă cumpărați un astfel de încărcător, deoarece tableta este livrată în cutie cu unul de 15W. Samsung spune că bateria poate dura peste 13 ore de navigare pe web și lucru pe tabletă.

Pro și contra MatePad 11 și Galaxy Tab S7 FE

Huawei MatePad 11 poate fi un dispozitiv excelent de divertisment la domiciliu, dar lipsa serviciilor Google Play va fi dezamăgitoare pentru mulți. Cu toate acestea, prețul său mic face să fie o achiziție atractivă pentru multă lume. La plusuri putem puncta rata de împrospătare de 120Hz, încărcarea inversă și prețul mic. La lucrurile mai puțin bune amintim iarăși lipsa aplicațiilor Google, automat și o disponibilitate globală redusă, dar și durata de viață inferioară a bateriei.

Samsung Galaxy Tab S7 FE este o tabletă care moștenește multe de la frații săi mai mari Galaxy Tab S7 și Galaxy Tab S7+. Tableta Samsung Fan Edition este un dispozitiv bun și puternic care poate face față cu ușurință majorității sarcinilor de zi cu zi. La pro amintim disponibilitatea globală, afișajul mult mai mare, bateria excelentă și încărcarea rapidă de 45W. Nu suntem încântați că această tabletă vine doar cu un ecran TFT LCD, așteptam unul AMOLED. Cel mai probabil Samsung a făcut acest lucru din considerente de preț.

Huawei MatePad 11 vs Samsung Galaxy Tab S7 FE

 Huawei MatePad 11Samsung Galaxy Tab S7 FE
Afișaj11 inch │ IPS LCD │ 1600 x 2560 pixeli (Quad HD+) │ 120Hz12,4 inch │ TFT LCD, 1600 x 2560 pixeli (Quad HD+) │ 60Hz
ProcesorQualcomm Snapdragon 865, octa-core 2,84 GHzQualcomm Snapdragon 750G, octa-core 2,2 GHz
OSHarmony OS 2.0Android 11 │ One UI 3.1
Memorie6GB RAM │ 64 / 128GB stocare │ Slot Micro-SD4 / 6GB RAM │ 64 / 128GB stocare │ Slot Micro-SD
CamereFață: 8MP │ Spate: 13MPFață: 5MP │ Spate: 8MP
Dimensiuni și greutate253,8 x 165,3 x 7,2 mm │ 485 grame284,8 x 185 x 6,3 mm │ 608 grame
ConectivitateWi-Fi 802.11 a / b / g / n / ac / 6, dual-band │ Wi-Fi Direct │Hotspot │ Bluetooth 5.1, A2DP, LE │ GPS │ Beidou │ QZSS │ Galileo │ USB Tip-C 3.1 │ USB On-The-GoWi-Fi 802.11 a / b / g / n / ac, dual-band  │Wi-Fi Direct │ Hotspot │ Bluetooth 5.0, A2DP, LE │ GPS │ Glonass │ Beidou │ Galileo │USB Tip-C 3.2 │ Conector magnetic
SenzoriAccelerometru │Giroscop │ Proximitate │ Busolă │Senzor HallAccelerometru │ Giroscop │ Proximitate │ Busolă
Baterie7.250mAh │Încărcare rapidă 22,5W │ Încărcare inversă 5W10.090mAh │ Încărcare rapidă 45W
CuloriMatte Grey │ Isle Blue │Olive GreenMystic Black │ Mystic Silver │ Mystic Green │Mystic Pink
Sunet4 difuzoare stereo Harman Kardon2 difuzoare stereo AKG
Caracteristici suplimentareHuawei M-Pencil │Tastatură magnetică inteligentă HuaweiSamsung DeX │ S Pen
SAR1,15 W / kg (corp)