Samsung imbatabil în domeniul pliabil, Apple sau Huawei sunt departe

548
Sursa Foto: via licensetoblog.com

Ultimul smartphone Samsung este o încununare a eforturilor companiei de a realiza un telefon pliabil de excepție. Cu Galaxy Z Fold2 5G, Samsung a arătat că poate trece foarte ușor peste problemele avute cu originalul Galaxy Fold. Noul smartphone pliabil nu numai că este o îmbunătățire față de primul model, dar demonstrează măiestria companiei Samsung în materie de telefoane de orice fel.

Multă lume a fost reținută după ce Samsung a realizat primul telefon pliabil și, trebuie să recunoaștem, acesta a avut mai multe probleme. Lumea se gândea în primul rând la ecran și la balamalele originalului Galaxy Fold. Din ce vedem cu Galaxy Z Fold 2, aceste probleme sunt de domeniul trecutului. Sigur că urmează să vedem cum se comportă noul Fold în viața reală. Dar până când se întâmplă acest lucru, dacă se întâmplă, sperăm că nu, nimeni nu poate contesta treaba foarte bună făcută de gigantul tech sud-coreean.

Galaxy Z Fold 2, stil clasă și parfum!

Cu atât mai mult acest smartphone pliabil Galaxy Z Fold 2 trebuie apreciat cu cât Samsung este un pionier în materie de telefoane pliabile. Intervine aici hardware-ul dar și software-ul telefonului. Cu totul altceva decât la un smartphone normal. Sigur că experiența software-ului trebuie să fie la înălțime iar ecranul să fie și el la nivelul celorlalte componente. Și Samsung a realizat un lucru extraordinar.

Aplicațiile comută fără probleme de la ecranul exterior la ecranul interior. Puteți comuta toate aplicațiile ce permit acest lucru. Nu funcționează pentru toate, cum ar fi Instagram sau unele jocuri. Dar aplicațiile importante precum Netflix, YouTube, Reddit și Spotify lucrează excelent.

Noile adăugări, cum ar fi Flex Mode, adică ecranul poate fi oprit la orice unghi, iar superbul afișaj Dynamic AMOLED 2X cu o gaură minusculă pentru camera selfie este uluitor. Are stil și clasă acest Galaxy Z Fold 2. Sunt atâtea lucruri uimitoare pe acest smartphone și unele le vom descoperi doar după o lungă perioadă de utilizare.

Reddit a fost fondat în 2005 și are sediul în California, SUA. Din mai 2020, Reddit este pe locul 19 cel mai vizitat site din SUA și din lume, potrivit Alexa Internet. 55% din utilizatori provin din SUA, urmată de UK cu 7,4% și Canada cu 5,8%.

Samsung domină peisajul pliabil: Apple, Huawei și Motorola sunt departe

În ansamblu, Samsung a pus la punct conceptul de telefon care se pliază și se deschide în format tabletă. Nu simte deloc ca un concept sau ca un prototip. Esteun ansamblu tehnic incredibil, care va genera multe expresii wow, mult timp de acum încolo. Și încă ceva! Deocamdată nimeni de pe piață nu face așa ceva!

Apple abia acum se gândește la un telefon pliabil, și a comandat monstre de ecran pliabil la Samsung Display! Motorola concurează în acest domeniu cu smartphone-ul său Razr, dar specificațiile sale nu sunt la nivelul galaxiei Samsung. Mai amintim aici pe Huawei Mate Xs, mult mai scump și fără serviciile Google, nu se compară cu Foldul Samsung. Vedeți pe iLoveSamsung o comparație între Samsung Galaxy Z Fold 2 și Huawei Mate Xs.

Google, ca producător de smartphone-uri, nu pare a fi interesat de acest segment pliabil. Doar Microsoft este un competitor relativ de luat în seamă, dar telefonul său Microsoft Surface Duo este diferit, are două ecrane separate și specificații mai modeste.

Mai trebuie să amintim că de anul acesta Samsung va actualiza smartphone-urile sale cu un an în plus de asistență Android. În special Samsung Galaxy Z Fold 2 a fost amintit că va primi trei actualizări majore de software. Este mult mai bine, dar Samsung tot nu se apropie de Apple cu cinci ani de actualizări. Oricum Samsung este pe calea cea bună.

Trebuie să remarcăm că gigantul tech aduce pe piață permanent noi tehnologii la o calitate incredibilă. Poate și din acest motiv Samsung domină de ani buni piața mondială în materie de telefoane mobile. Dacă merge în continuare pe acest drum, inovație și calitate, atunci Samsung va fi foarte greu de detronat din poziția actuală. Iar acest lucru este valabil și pentru telefoanele pliabile.