Samsung a anunțat noi modele de LED-uri pentru horticultură, inclusiv pachete și module cu spectru complet, precum și LED-uri color (monocromatice). Optimizate pentru iluminatul în sere și pentru agricultura verticală, noile LED-uri oferă un spectru mai larg de lumină, potrivit NewsSamsung. Astfel contribuie la o creștere mai sănătoasă a plantelor, îmbunătățesc mediile agricole și reduc costurilor sistemului de iluminare.
Lumina cu spectru complet cuprinde o gamă continuă de lungimi de undă de la albastru și verde la roșu, creând un amestec adecvat pentru utilizări horticole. În comparație cu iluminarea cu spectru îngust, LED-urile Samsung cu spectru complet încurajează creșterea sănătoasă și echilibrată a plantelor prin stimularea fotosintezei, sporirea imunității plantelor și creșterea valorii nutriționale.
„LED-urile cu spectru complet de lumină de la Samsung îmbunătățesc cultivarea plantelor și reduc costurile”. A declarat Un Soo Kim, vicepreședinte senior al LED Business Team la Samsung Electronics. „Ne propunem să extindem ofertele noastre prin integrarea celor mai recente tehnologii de iluminare cu LED-uri inteligente”.
Noile LED-uri vor fi disponibile din primul trimestru din 2019
În plus față de LED-urile sale cu spectru complet, Samsung a adăugat LED-uri de culoare albastră, roșie și far-red la familia sa de lumini pentru horticultură. Far-red este o lumină roșie de la capătul spectrului de roșu vizibil, chiar înainte de infraroșu. Este o sursă de energie în fotosinteză. Toate aceste LED-uri răspund diferitelor cerințe ale producătorilor de iluminat horticol.
Construite pe tehnologiile LED, noua gamă de spectru complet și color cu LED-uri oferă un grad înalt de fiabilitate. Acest lucru le face adecvate pentru a rezista temperaturilor ridicate și nivelurilor de umiditate. Rezistă de asemenea și la produsele chimice utilizate în sere și în agricultura pe verticală. Agricultura pe verticală este practica cultivării culturilor în straturi stivuite vertical și de obicei are loc în medii controlate, în interior.
Samsung a declarat că noile soluții ajută agricultorii să depisteze bolile plantelor prin iluminatul alb strălucitor. Pachetele LED de horticultură sunt acum în producție de masă pentru producătorii din întreaga lume. Modulele vor deveni disponibile în primul trimestru al anului 2019.