Samsung pe primul loc pe piața smartphone-urilor în regiunea Golfului

545
Samsung pe primul loc pe piata smartphone-urilor in regiunea Golfului
Sursa Foto: Yonhap / koreaherald.com

Samsung Electronics Co. și-a menținut poziția de lider pe piața smartphone-urilor din regiunea Consiliului de Cooperare a Golfului (GCC) în Q4 2020. Datele au fost făcute publice ieri de compania de studiu de piață International Data Corporation (IDC). Totuși, decalajul față de compania Apple a fost mai mic decât în trimestrele anterioare.

Livrările de smartphone-uri din regiunea Golfului au crescut cu 2,3% în ultimul trimestru din 2020. Un total de 4,26 milioane de bucăți au fost livrate în ultimele trei luni ale anului 2020 în țările din uniunea Gulf Cooperation Council. Gigantul high-tech sud-coreean Samsung a reprezentat 42% din acestea, potrivit tracker-ului de piață International Data Corp. Cota de piață Samsung a scăzut de la 45% în al treilea trimestru al anului 2020, au arătat datele IDC.

Samsung a scăzut iar Apple a crescut în regiunea Golfului

Samsung a simțit lipsa anumitor modele cheie, ducând la o scădere trimestrială a livrărilor de 4,1%„. A spus un reprezentant IDC, conform The Korea Herald. „Majoritatea portofoliului Samsung continuă să fie alcătuit din dispozitive low-end și mid-range, în această zonă, ceea ce a dus la o scădere ușoară a cotei de piață„.

În schimb, cota de piață Apple a crescut la 23% în Q4 2020. Este o creștere față de 15% cu trei luni mai devreme (Q3 2020). Livrările Apple au înregistrat o creștere trimestrială de 55,7%. Acest lucru a fost pus și pe lansarea noii serii Apple iPhone 12, toate cu o conectivitate 5G.

Brandurile chinezești Xiaomi Corp. și Huawei Technologies Co. au fost al treilea și respectiv al patrulea, după Samsung și Apple. Acestea au înregistrat cote de piață de 11% și respectiv 8% pe piața GCC.

Gulf Cooperation Council (GCC). Consiliul de Cooperare din Golf a fost format în anul 1981 și este format din Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman și Qatar. Din anul 2001 și Yemen s-a asociat CCG.

În ceea ce privește valoarea, piața smartphone-urilor GCC a crescut cu 39,5% în Q4 2020. Valoarea totală a ajuns la 1,62 miliarde de dolari în perioada octombrie-decembrie, au arătat datele IDC. Tot în Q4 2020 dispozitivele 5G au reprezentat 16,5% din toate livrările de smartphone-uri din regiunea Golfului.

Arabia Saudită a reprezentat 49,4% din livrările de smartphone-uri în regiunea GCC în trimestrul patru. A fost urmată de Emiratele Arabe Unite cu 26,1%. IDC se aștepta ca piața smartphone-urilor GCC să scadă cu 0,7% în primul trimestru din acest an.

Constrângerile de aprovizionare vor continua să împiedice creșterea din această regiune„, a spus IDC. „Cauzele sunt generate de lipsa componentelor și în principal a cip-seturilor pentru majoritatea mărcilor de smartphone-uri„.