Bateriile pentru Fold 6 și Flip 6 certificate de BIS India

295
Fold 6 and Galaxy Z Flip 6 certificare baterie BIS
Sursa foto: via phonearena.com

Viitoarele telefoane pliabile Galaxy Z Fold 6 și Galaxy Z Flip 6 vor fi lansate în această vară, în luna iulie sau august. Chiar dacă mai avem destul timp până atunci deja Fold 6 și Flip 6 au început să primească diferite certificări. Acum am aflat că bateriile celor două telefoane au fost certificate de Biroului de Standarde Indiene (BIS).

Două variante ale bateriilor Galaxy Z Fold 6 au fost descoperite pe site-ul Bureau of Indian Standards (BIS) cu numele de cod EB-BF956ABE și EB-BF956ABY. După cum a subliniat 91Mobiles, care a descoperit postarea, bateriile lui Galaxy Z Fold 4 certificate de BIS în urmă cu câțiva ani aveau nume de cod similare: EB-BF936ABY și EB-BF937ABY. Acest lucru ar putea indica faptul că Galaxy Z Fold 6 va folosi un sistem de baterii duble. Capacitatea bateriei de pe Galaxy Z Fold 5 este de 4.400mAh și o creștere a capacității în acest an este cu siguranță posibilă. Din păcate BIS India nu a dezvăluit și capacitatea acestor baterii.

Se așteaptă ca ambele telefoane pliabile să fie lansate cu Android 14 preinstalat împreună cu One UI 6.1, ceea ce înseamnă că vor avea Galaxy AI. Chiar dacă Samsung lucrează la interfața One UI 6.1.1, probabil va fi pe Fold 6 și Flip 6 din cutie.

Alte două baterii, cu numerele de cod EB-BF741ABE și EB-BF741ABY, care apar pe site-ul BIS, sunt pentru Galaxy Z Flip 6. Potrivit PhoneArena, leakerul Roland Quandt a dezvăluit zilele trecute că Galaxy Z Fold 6 va avea numărul de model SM-F741. Galaxy Z Flip 6 va avea numărul de model SM-F956. Galaxy Tab S10 + va avea numărul de model SM-X828. Quandt mai spune că a văzut un dispozitiv numit „Q6A”, deși nu are idee despre ce ar putea fi acesta. “Q6” este codul intern pentru Samsung Galaxy Z Fold 6. În acest fel „Q6A” ar putea fi o versiune mai mică a pliabilului posibil numit Galaxy Z Fold 6 FE.

Hardware-ul este partea fizică a unui sistem informatic, componentele sale electrice, electronice și mecanice tangibile. Termenul datează de la începutul secolului al XVI-lea, când a fost folosit pentru a indica obiecte precum unelte și arme.

Informații precedente au sugerat că Fold 6 și Flip 6 vor veni cu mai multe actualizări hardware. Galaxy Z Fold 6 ar putea avea un ecran extern mai mare și un ecran intern mai mare. De asemenea sunt informații că va avea o cameră de 50PM cu suport pentru AF și OIS, în genul celei aflate pe Galaxy S24.

În același timp, Galaxy Z Flip 6 ar putea avea un ecran extern mai mare după creșterea de anul trecut. Am putea vedea o creștere mai moderată de 0,2 inch la afișajul de pe capac de 3,6 inch (9,14 centimetri). Samsung plasează în prezent o cameră de 50MP pe prototipul Galaxy Z Flip 6 care, dacă rămâne, ar fi o creștere uriașă față de camera principală de 12MP de pe actualul Galaxy Z Flip 5.