Toate prețurile dispozitivelor ce vor fi lansate la Galaxy Unpacked 2021

414
Toate preturile dispozitivelor ce vor fi lansate la Galaxy Unpacked 2021
Sursa Foto: techradar.com

Este oficial – Galaxy Unpacked va fi pe 11 august și ne așteptăm ca o mulțime de noi dispozitive să fie lansate. Știm deja care vor fi acestea, cu purtătorul de drapel Samsung Galaxy Z Fold 3 în frunte. Ca de obicei au fost o mulțime de scurgeri de informații despre acestea și putem spune că știm totul despre ele. Dar, tot mai apare câte ceva. Acum, o nouă scurgere ne-a oferit o listă fascinantă de informații pe care nu le-am știut până acum: cât va costa fiecare dispozitiv.

Toate prețurile pentru Galaxy Z Fold 3, Galaxy Z Flip 3, Galaxy Watch 4, Galaxy Watch 4 Classic și Galaxy Buds 2 au apărut pe Reddit. Toate aceste produse Samsung vor fi lansate la evenimentul Galaxy Unpacked 2021 din 11 august. Conform TechRadar, aceste prețuri s-ar putea să nu fie corecte 100% deoarece Samsung ar putea modifica prețurile în săptămânile rămase până la eveniment.

Prețurile dispozitivelor lansate la Galaxy Unpacked 2021

Samsung Galaxy Z Fold 3. Cel mai așteptat dispozitiv care va fi lansat la Galaxy Unpacked 2021 este Samsun.g Galaxy Z Fold 3. Conform sursei LambdaTek acesta va avea un preț de pornire de 1673,21 euro pentru varianta cu 256GB de stocare și 1.777,47 euro pentru cea cu 512GB spațiu de stocare. Sunt informații că va avea 12GB de RAM cu 256GB stocare și 16GB RAM cu 256GB stocare. Se presupune că va veni în culori fantomatice (Phantom) de negru, argintiu și verde.

Acest preț ar fi în jur de cât a costat Samsung Galaxy Z Fold 2 când a fost lansat, deși sunt zvonuri că ar fi cu 20% mai ieftin. Un lucru de reținut – lucru valabil pentru toate dispozitivele Samsung – este că Samsung tinde să-și rotunjească prețurile la un număr rotund, așa că ne-am aștepta ca etichetele de preț finale să fie aduse la cea mai apropiată valoare de 50 sau 100 în toate monedele.

Prețuri Samsung Galaxy Z Fold 3:

  • Modelul cu 256GB stocare va costa 1.673,21€ (~1.970 USD / 1.439£ / 2.680 AUD)
  • Modelul cu 512GB stocare va costa 1.777,47€ (~2.095 USD / 1.529£ / 2.849 AUD)

AUD – Dolar Australian. Este a șasea cea mai comercializată valută pe piețele mondiale de schimb valutar, după dolarul american, euro, yen, lira sterlină, și francul elvețian. Reprezintă peste 6%, la nivel mondial din tranzacțiile de schimb valutar.

Prețuri la Galaxy Z Flip 3, Galaxy Watch 4 și Galaxy Buds 2

Samsung Galaxy Z Flip 3. Prețul telefonului pliabil Samsung Galaxy Z Flip 3 va începe de la 975,04 euro pentru varianta cu 128GB stocare. Modelul cu 256GB stocare va costa 1.025,95 euro. Toate informațiile de până acum dau pe Galaxy Z Flip 3 cu 8GB de memorie RAM. Noul Flip a avea o paletă de culori mai variată, în negru, alb, roz deschis, albastru închis, gri, lavandă, crem și verde.

Aceste prețuri sunt cu mult sub Samsung Galaxy Z Flip original și chiar sub Galaxy Z Flip 5G, puțin mai scump. Așa că suntem nerăbdători să vedem dacă Galaxy Z Flip 3 ar putea avea o etichetă de preț mai apropiată de cea a unui telefon emblematic – ceea ce ar putea crește adoptarea acestuia de utilizatori.

Prețuri Samsung Galaxy Z Flip 3:

  • Modelul cu 128GB stocare va costa 975,04€ (~1.150 USD / 839£ / 1.560 AUD)
  • Modelul cu 256GB stocare va costa 1.025,95€ (~1.210 USD / 880£ / 1.645 AUD)

Prețurile la noile smartwatch-uri Samsung

Samsung Galaxy Watch 4 și Samsung Galaxy Watch 4 Classic. Ambele modele vor fi lansate la Samsung Galaxy Unpacked 2021. Pe LambadaTek, Samsung Galaxy Watch 4 Classic modelul de 42mm cu GPS are de preț de pornire de 256,46 euro. Prețul pentru același model, dar cu o conectivitate 4G LTE este de 298,17 euro. Modelul mult mai mare de 46 mm cu GPS va începe de la 379,02 euro, în timp ce modelul 4G LTE va costa 419,46 euro. Acest model va veni doar în negru și argintiu.

Prețuri Samsung Galaxy Watch 4 Classic:

  • Modelul de 42mm cu GPS: 256,46 euro (~425$ / 309£ / 575 AUD)
  • Modelul de 42mm cu 4G LTE: 298,17€ (~470 USD / 344£ / 640 AUD)
  • Modelul de 46mm cu GPS: 379,02€ (~447 USD / 326£ / 608 AUD)
  • Modelul de 46mm cu 4G LTE: 419,46€ (~495 USD / 360£ / 672 AUD)

Samsung Galaxy Watch 4. Va fi o versiune mai sportivă, gen Samsung Galaxy Watch Active 2. Prețul începe de la 256,46€ pentru modelul de 40 mm numai în GPS și 298,17€ pentru modelul 4G LTE. Modelul de 44 mm va începe de la 277,97€ pentru versiunea numai GPS. Modelul 4G LTE va costa în jur de 318,50 euro. Acest smartwatch va veni în aur negru, argintiu, verde și roz.

Prețuri Samsung Galaxy Watch 4:

  • Modelul de 40mm numai cu GPS: 256,46€ (~300$ / 220£ / 410 AUD)
  • Modelul de 40mm cu 4G LTE: 298,17€ (~350 USD / 255£ / 479 AUD)
  • Modelul de 44mm cu GPS: 277,97 € (~327$ / 239£ / 445 AUD)
  • Modelul de 44mm 4G LTE: 318,50€ (~375$ / 275£ / 510 AUD)

Prețul la căștile wireless Galaxy Buds 2

Samsung Galaxy Buds 2. Informațiile divulgate de site-ul sus amintit susțin că Samsung Galaxy Buds 2 va costa 149,64 de euro (în jur de 176 USD / 129£ / 240 AUD) și va veni în negru, violet, alb și verde. Asta este un preț între modelul Samsung Galaxy Buds+ și Samsung Galaxy Buds Pro. Este un preț care a mai fost vehiculat în ultimul timp că va fi pe noile căști wireless Samsung.

Cum am scris mai sus, până la lansarea de la Galaxy Unpacked 2021, prețurile mai pot fi ajustate de Samsung și pot suferi unele modificări prin rotunjire.