Seria Samsung Galaxy Watch 5 posibil fără varianta Classic

339
Seria Samsung Galaxy Watch 5 posibil fara varianta Classic
Sursa Foto: via tizenhelp.com

Informațiile despre seria Samsung Galaxy Watch 5 sunt tot mai multe în ultimul timp. Este un lucru normal pentru că lansarea se apropie, seria va fi lansată în august alături de Galaxy Z Fold 4 și Galaxy Z Flip 4. Acum am aflat un lucru important despre această serie – va lipsi modelul Classic din seria Galaxy Watch 5.

Zilele trecute Samsung a lansat programul One UI Watch 4.5 beta pentru seria Galaxy Watch 4 pentru utilizatorii înscriși în program. Chiar ieri am scris despre prima actualizare a noii versiuni. Samsung a actualizat mai multe aplicații esențiale, iar Samsung Health este una dintre acestea. După instalare, noua versiune a aplicației de sănătate va avea câteva noi funcții. Acum, TizenHelp a dezvăluit că viitoarele ceasuri Galaxy au fost listate în aplicația Samsung Health. Acolo, Galaxy Watch 5 și Galaxy Watch 5 Pro au fost enumerate ca  dispozitive compatibile. Dar, Samsung Galaxy Watch 5 Classic lipsește!

Seria Samsung Galaxy Watch 5, modelul Classic lipsește

Dispozitivele nelansate din seria Galaxy Watch 5 au fost adăugate înainte de data lansării, care este în luna august. Listarea dezvăluie doar două ceasuri când ar trebui să fie trei! Au fost unele informații anterioare care au afirmat că varianta „Classic” va fi întreruptă în acest an. Zvonurile ar putea fi adevărate, deoarece conform versiunii beta a aplicației Samsung Health nu apare în aplicație un model Classic pentru seria Samsung Galaxy Watch 5. Dacă este posibil ca Galaxy Watch 4 Classic să fie ultimul model „Classic”, încă nu știm.

Tendința de a adăuga sufixul „Pro” nu este nouă. Producătorii de purtabile adoră să ofere un model Pro mai scump, realizat din materiale premium, care oferă o durată de viață mai bună a bateriei – chiar dacă aceasta este poate singura diferență.

Adăugarea sufixului „Pro” la un produs, în cazul de față un smartwatch, desemnează un ceas mai puternic, mai performant, care aduce ceva în plus sau o utilizare profesională. În general aceste ceasuri inteligente sunt din altă categorie.

Nu suntem siguri deocamdată, dar poate mai târziu Samsung va adăuga o variantă clasică la viitoarea serie de ceasuri inteligente. Zvonurile anterioare susțineau că Samsung se va ocupa de durata de viață a bateriei ceasurilor noi, plasând baterii mai mari în viitoarele ceasuri. Galaxy Watch 5 Pro va fi dotat cu o baterie de 572 mAh.

Chiar și modelul obișnuit va avea o baterie mai mare pentru a rezulta o durată de viață mai mare pentru utilizatori. O altă mare schimbare ar fi lipsa ramelor rotative de la ceasurile inteligente. Pentru a împacheta o baterie mai mare, Samsung ar putea renunța definitiv la rama rotativă fizică în favoarea unei rame tactile. Pe următorul Galaxy Watch 5 Pro, Samsung poate folosi și sticlă de safir pentru a oferi o senzație premium.