Acasă Stiri Samsung Galaxy A7 (2017) a primit certificarea Bluetooth

Samsung Galaxy A7 (2017) a primit certificarea Bluetooth

După certificarea Bluetooth, singura oprire care mai trebuie să o facă Samsung Galaxy A7 (2017), înainte de a ajunge în mâinile noastre este la FCC (Comisia Federală de Comunicații (FCC) este o agenție independentă a guvernului S.U.A pentru a reglementa comunicațiile).

Nu mai departe de câteva luni am anunțat că gigantul high-tech din Coreea de Sud lucrează la reîmprospătarea Galaxiilor sale, Samsung Galaxy A3, A5, A7, la gama de modele pentru anul 2017.

Acum acesta din urmă – Samsung Galaxy A7 a primit certificarea Bluetooth SIG.

Galaxy A7 (2017) cu un display Full HD de 5,7 inch, un 1.8GHz Exynos 7880 System-on-Chip (SoC), 3 GB LP-DDR4 RAM, 32 GB de memorie internă extensibilă, un aparat foto de 16 megapixeli față – spate, o baterie 3,300 mAh.

Ne așteptăm, de asemenea, la un scanner de amprente digitale, conectivitate LTE și un port USB tip C. Foarte posibil ca Galaxy A7 să aibă și rezistență la apă.

De remarcat, totuși, că nici una dintre aceste informații a fost confirmată în acest moment. Dar din obișnuință, toate informațiile surselor din domeniu se confirmă. Nu iese fum fără foc.

Cu un pas înainte față de înaintașii lui, delicat, inteligent, design premium, atractiv, un vîrf pentru gama midrange.

samsung-galaxy-a7-2017-certificat-bluetooth

Stiri

Galaxy Tab S7 Lite testată pe Geekbench cu Snapdragon 750G

Tableta Samsung Galaxy Tab S7 Lite este posibil să apară mai devreme decât ne așteptam în acest an. Dacă sunteți în căutarea...

Galaxy Xcover 5, confirmat cu dual-SIM aproape de lansare

Următorul telefon robust Samsung pentru 2021 este cu un pas mai aproape de a ajunge pe rafturi. Noul smartphone Samsung Galaxy Xcover...

Samsung Galaxy E02 are pagină de asistență live, lansare iminentă

Samsung este în plină activitate de lansare a noi smartphone-uri. Dar oare când nu este Samsung ocupat cu așa ceva? După lansarea...

Cipul Snapdragon X60 5G pentru iPhone 13 va fi fabricat de Samsung

Cipul Snapdragon X60 5G pentru Apple iPhone 13 va fi realizat de cel mai mare rival al companiei americane - Samsung. Cu...

Galaxy A32 are acum o opțiune 4G, modificări față de varianta 5G

În ianuarie Samsung a dezvăluit cel mai ieftin model 5G, Galaxy A32 5G, care se așteaptă să fie lansat în curând în...

Telefoane Samsung aprobate pentru utilizare guvernamentală în Australia

Australian Signals Directorate - Direcția semnale australiene (ASD) a aprobat patru noi smartphone-uri Samsung Galaxy pentru utilizare guvernamentală în Australia. Agenția a...

ANC și calitatea impresionantă a sunetului pune „Pro” în Galaxy Buds Pro

Cu atât de mult conținut disponibil la îndemână, căștile fără fir au o capacitate unică de a îmbunătăți viața de zi cu...